Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzOficiul Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) adresează o atenționare fermă tuturor operatorilor licențiați Clasa a II-a, în special procesatorilor de plăți, producătorilor de software și entităților de tip afiliat, cu privire la implicarea, directă sau indirectă, în facilitarea exploatării jocurilor de noroc nelicențiate și/sau neautorizate pe teritoriul României, potrivit unui comunicat.
Facilitarea, sub orice formă, a operării jocurilor de noroc ilegale reprezintă o faptă gravă, sancționabilă din punct de vedere penal, conform legislației în vigoare, arată ONJN.
În acest context, ONJN, în parteneriat cu mai multe instituții ale statului, a inițiat un amplu proces de analiză și verificare a activităților operatorilor Clasa a II-a. În cel mai scurt timp, vor fi sesizate organele de urmărire penală, iar în cazurile în care se vor constata încălcări ale legii, ONJN va înainta propuneri de revocare a licențelor de funcționare.
“Reiterăm angajamentul ONJN de a combate orice formă de activitate ilegală în domeniul jocurilor de noroc și solicităm tuturor operatorilor vizați să respecte cu strictețe cadrul legal aplicabil”, a mai subliniat Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
Banca elvețiană UBS (UBSG.S) ia în considerare mutarea în Statele Unite ca răspuns la propunerile…
Rwanda și Republica Democratică Congo se vor angaja să colaboreze cu terțe părți, inclusiv cu…
În Coaliţie nu există nicio decizie cu privire la plafonarea adaosului comercial la alimente, a…
Șefa diplomației Uniunii Europene, Kaja Kallas, a criticat duminică intruziunea ''inacceptabilă'' a unor drone ruse…
This website uses cookies.
Read More