Politica

Aviz favorabil pentru Marcel Boloş, propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor

Ministrul propus pentru preluarea portofoliului la Ministerul Finanţelor, Marcel Boloş, a primit miercuri aviz favorabil din partea comisiilor de specialitate reunite ale Parlamentului.

Marcel Boloş a fost avizat pozitiv cu 30 de voturi “pentru”, 10 “împotrivă” şi 3 “abţineri” de membrii comisiilor de specialitate ale celor două Camere.

“Primul mare obiectiv pe care l-am fixat pentru sistemul şi pentru domeniul finanţelor publice este legat de predictibilitatea sistemului fiscal. Din acest punct de vedere, aşa cum s-a anunţat şi la nivelul coaliţiei de guvernare, nu se pune problema introducerii unor noi taxe şi impozite, ca să eliminăm aceste întrebări care pot să apară pe parcurs. Desigur, orice modificare care se aduce sistemului fiscal şi mai ales în ceea ce priveşte politica de venituri fiscale ale statului trebuie anunţată din timp, fiindcă România are la nivelul Uniunii Europene un avantaj extraordinar pe care şi l-a câştigat, acela de a avea un sistem fiscal atractiv pentru investitori. Acest lucru e demonstrat şi în volumul de investiţii străine directe pe care România l-a avut atât în perioada anului 2022, cât şi în anul 2023 – şi de aceea predictibilitatea pentru sistemul fiscal este o componentă importantă, alături de utilizarea eficientă a facilităţilor şi deductibilităţilor fiscale. Subliniez acest lucru din punctul de vedere a ceea ce s-a anunţat inclusiv ca obiective la nivelul coaliţiei de guvernare”, a menţionat Marcel Boloş, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, utilizarea eficientă a sistemului de facilităţi fiscale şi a celui de deductibilităţi fiscale trebuie bine analizată, astfel încât să se obţină cele mai bune politici fiscale şi să fie asigurate, pe termen lung, sustenabilitatea finanţelor publice ale României.

Articole recente

Câteva mii de cadre didactice protestează în Piața Victoriei împotriva modificărilor aduse sistemului de Educație

Câteva mii de cadre didactice din toată țara protestează, luni, în Piața Victoriei din Capitală,…

7 minute ago

Ziua Z pentru finanțele publice din Franța, a doua economie a Uniunii Europene (Andrei Rădulescu)

Autor: Andrei Rădulescu Astăzi Parlamentul Franței se reunește în sesiune extraordinară pentru a vota programul…

10 minute ago

Gazprom a primit un rating “AAA” din partea unei agenţii chineze de evaluare

Agenţia chineză de evaluare financiară CSCI Pengyuan a atribuit un rating "AAA" grupului petrolier rus…

57 de minute ago

Franţa/ Moţiune de cenzură care cel mai probabil va duce la căderea guvernului condus de Francois Bayrou

Franţa se pregăteşte să se cufunde din nou într-o criză politică odată cu căderea aşteptată…

59 de minute ago

Trump anunţă că lideri europeni vor vizita SUA pentru discuţii privind războiul din Ucraina

Preşedintele american Donald Trump a declarat duminica aceasta că mai mulţi lideri europeni vor vizita…

o oră ago

Ziua Petrolistului – Respect pentru moștenirea industrială, accent pe inovație durabilă (FPE)

Federația Patronală a Energiei (FPE) marchează Ziua Petrolistului printr-un mesaj de recunoștință adresat tuturor profesioniștilor…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More