International

Azerbaidjanul ar putea dubla livrările de gaze către Italia, dar nu poate fi un competitor al Rusiei în UE (preşedintele azer)

Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a declarat vineri că ţara sa şi-ar putea dubla volumul de gaze naturale livrate Italiei, dar pentru aceasta este necesară creşterea capacităţii de transport a gazoductului Transadriatic (TAP), relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.

”Capacitatea TAP poate creşte până la 20 de miliarde de metri cubi (pe an) prin instalarea de staţii compresoare suplimentare”, a precizat preşedintele azer într-o intervenţie la conferinţa ”Caucazul de Sud: dezvoltare şi cooperare”.

Pe de altă parte, el a exclus posibilitatea ca Azerbaidjanul să devină un concurent al Rusiei pe piaţa europeană a gazelor naturale, întrucât, a recunoscut el, ”volumele sunt incomparabile”.

El a subliniat în acest context că obiectivul ţării sale este să aibă acces la o piaţă a gazelor naturale stabilă şi reglementată, iar acesta este cazul pieţei europene. ”Vindem gaz unor diferiţi consumatori, dar exact Europa este cea care plăteşte cel mai bun preţ”, a remarcat preşedintele Ilham Aliev.

În urma agresiunii Rusiei asupra Ucrainei, Uniunea Europeană şi-a stabilit obiectivul să reducă anul acesta cu două treimi importul de gaze ruseşti, cu ţinta ca până în 2027 să nu mai fie deloc dependentă de importurile energetice din Rusia.

Statele Unite au anunţat în luna martie că vor livra Europei anul acesta o cantitate suplimentară de gaze naturale lichefiate (GNL) echivalentă cu un volum de 15 miliarde de metri cubi, cu obiectivul de a ajunge în timp la 50 de miliarde de metri cubi pe an. Dar acest volum nu va putea substitui complet importurile europene din Rusia de circa 155 de miliarde de metri cubi de gaze naturale pe an, plus că achiziţia gazelor naturale lichefiate, aduse cu nave transportatoare de gaz, este mai costisitoare decât cea a gazelor transportate prin conductele existente.

Preşedintele rus Vladimir Putin a decis ca statele ”neprietenoase”, între care a inclus şi ţările UE, să plătească în ruble gazele ruseşti livrate după 1 aprilie, ca represalii la sancţiunile occidentale ce i-au fost impuse Rusiei după invadarea Ucrainei, în special îngheţarea activelor în străinătate, măsură prin care statele occidentale au blocat accesul Rusiei la circa 300 de miliarde de dolari din rezervele sale valutare sau în aur.

Bulgaria şi Polonia sunt primele state cărora Rusia le-a sistat miercuri livrările de gaze după refuzul lor de a plăti în ruble, Kremlinul anunţând că vor urma şi altele odată ce va veni scadenţa plăţilor pentru livrările de gaze efectuate de Gazprom după 1 aprilie.

Articole recente

Tusk: Suntem cel mai aproape de un conflict deschis de la cel de-al Doilea Război Mondial încoace

Prim-ministrul polonez Donald Tusk a declarat miercuri în Parlament că, în urma încălcării spaţiului aerian…

o oră ago

ANALIZĂ XTB: Noul iPhone 17 lansat de Apple, și în vizorul investitorilor. Piața urmărește atent impactul asupra acțiunilor

Ca în fiecare an, Apple a așteptat până la sfârșitul verii pentru a dezvălui noul…

o oră ago

Exim Banca Românească lansează Pachetul Start-Up cu servicii gratuite pentru antreprenori în primul an

Exim Banca Românească își extinde portofoliul de produse dedicate antreprenorilor și lansează Pachetul Start-Up, o…

o oră ago

Veolia România preia pachetul majoritar al General Me.el Electric, companie românească specializată în proiectarea sistemelor electrice şi în producţia de energie electrică

Veolia România anunţă preluarea pachetului majoritar al General Me.el Electric (GME), companie românească specializată în…

o oră ago

Nicușor Dan: România, pe deplin solidară cu Polonia; Rusia trebuie presată să vină la masa negocierilor

Președintele Nicușor Dan afirmă că prin 'încălcarea flagrantă a spațiului a aerian polonez', Rusia a…

2 ore ago

Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul NATO; Donald Tusk spune că au existat 19 intruziuni în spaţiul aerian polonez

Premierul polonez Donad Tusk a declarat că Polonia a solicitat invocarea articolului 4 din tratatul…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More