Politica

Bădălău: CExN al PSD a votat organizarea unui Congres pe 29 iunie; va fi aleasă o nouă conducere

Comitetul Executiv Naţional al PSD a votat, cu majoritate, propunerea organizării unui Congres al partidului pe 29 iunie, reuniune în cadrul căreia ar urma să fie schimbat statutul şi să fie aleasă o nouă conducere, a anunţat vineri, la finalul reuniunii, preşedintele PSD Giurgiu, Niculae Bădălău.

“A fost o propunere făcută de către doamna preşedinte interimar, propunere care s-a supus la vot şi a fost adoptată cu majoritate. Va fi un Congres cu alegeri, schimbarea statutului, în primă parte, şi a doua parte a Congresului inclusiv, cred, cu validarea candidatului la funcţia de preşedinte al României”, a declarat Bădălău.

El a confirmat că data Congresului va fi 29 iunie. Bădălău a precizat că în cadrul Congresului va fi ales un nou Birou Politic. 

Preşedintele PSD Giurgiu a adăugat că, până la Congres, este necesară şi o adaptare a programului de guvernare la “nevoile de astăzi”. “O să trebuiască să facem un program politic pe care să-l prezentăm la Congres pentru cetăţeni, trebuie să adaptăm programul de guvernare la nevoile de astăzi şi, aşa cum vă spuneam, probabil să validăm şi candidatul la Preşedinţie”, a spus Bădălău. El a informat că o va susţine pe Viorica Dăncilă la funcţia de preşedinte al PSD, dacă aceasta îşi va depune candidatura. 

  • Marcel Ciolacu: Un congres al PSD atât de rapid nu este oportun

Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a declarat vineri, la finalul Comitetului Executiv Naţional al PSD, că a susţinut în cadrul şedinţei că organizarea atât de rapidă a unui congres nu este oportună.

“Eu unul am considerat în Comitetul Executiv că un congres atât de rapid nu este oportun. Prioritatea mea este, totuşi, moţiunea. Şi a rămas în continuare, fără doar şi poate. (…) Părerea mea e că trebuia o analiză mai aprofundată şi asupra trecutului. Să ne facem nişte planuri pentru viitor. Am înţeles că proiectul politic va fi coordonat de domnul Marian Oprişan. Vedem cum stăm la congres. (…) Este foarte multă lume care îşi doreşte o stabilitate. Asta este… Vom face congres”, a declarat el.

Ciolacu a subliniat că, din punct de vedere “matematic”, moţiunea nu are şanse de reuşită. Totodată, a infirmat informaţia apărută în presă conform căreia o parte dintre parlamentarii PSD vor susţine moţiunea.

Pe de altă parte, ministrul Educaţiei, Ecaterina Andronescu, a declarat că susţine organizarea unui congres al partidului cât mai curând.

Articole recente

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

28 de minute ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

33 de minute ago

Profitul net al Grupului Softbinator aproape s-a triplat, în primul semestru, la 696 mii lei

Softbinator Technologies, companie românească ce furnizează servicii complete de dezvoltare produse software (management de produs,…

39 de minute ago

Petrolul crește cu aproape 2% după atacul israelian în Qatar

Prețul petrolului a crescut cu peste un dolar pe baril marți, după ce armata israeliană…

o oră ago

Pîslaru: În 2025, nu există risc de pierdere de fonduri europene; lucrurile nu arată rău deloc nici pentru 2026 (interviu Agerpres)

Obiectivul Guvernului este să atragă peste 20 de miliarde de euro din PNRR, iar în…

o oră ago

Adrian Câciu: Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter!

Știam că Boloş e mincinos, dar nu mă așteptam să fie și lipsit de caracter,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More