Afaceri

Badea (Hidroelectrica): Implementarea cu adevărat a guvernanţei corporative în societăţile de stat este crucială

Implementarea cu adevărat a guvernanţei corporative în societăţile de stat este crucială pentru ca acestea să îşi arate adevăratul potenţial, a declarat, vineri, în cadrul unei conferinţe pe tema pieţei de capital, preşedintele Hidroelectrica, Bogdan Badea.

“Anul acesta a fost un an de referinţă în activitatea Hidroelectrica prin finalizarea procesului de listare. A fost un proiect vechi, a fost un proiect la care s-a muncit mult. De fiecare dată când am fost foarte aproape de listare, ceva s-a întâmplat, a venit o pandemie, s-a schimbat în legislaţie şi a trebuit să mai aşteptăm. Iată că în sfârşit, listarea Hidroelectrica s-a întâmplat. Este o poveste de succes care cumva încununează toată activitatea din ultima perioadă. Şi pentru că se vorbea mai devreme de cauzele sau ceea ce ar fi necesar pentru a stimula cel puţin companiile de stat să facă performanţă, cred că implementarea cu adevărat a guvernanţei corporative în societăţile de stat este crucială pentru ca aceste societăţi să îşi arate adevăratul potenţial. Dacă ne uităm în spate, practic, Hidroelectrica a avut prima conducere pe patru ani de zile, începând cu anul 2019. Sigur, după o lungă perioadă de interimate şi după perioada de insolvenţă în care au fost necesare măsuri drastice pentru salvarea companiei. Acest lucru trebuie să continue. Sigur că asta înseamnă că şi statul să se comporte în companiile în care este acţionarul majoritar sau acţionar 100% întocmai ca un acţionar privat”, a afirmat Badea, potrivit Agerpres.

Acesta a menţionat că peste un miliard de euro au fost investiţi de către români în Hidroelectrica, alături de companii private, dar fără a se lua în calcul fondurile de pensii şi investitorii instituţionali.

“Ne bucurăm enorm că foarte mulţi români au venit acţionari în Hidroelectrica. A fost o muncă de echipă, împreună cu consultanţi, împreună cu avocaţii, cu toţi cei care au contribuit la succesul acestei listări. Au fost mii de ore de muncă, dar şi satisfacţia a fost pe măsură, pentru că, pe de o parte, a fost o listare de succes într-un mediu investiţional global, nu cel mai favorabil. Pe de altă parte, a fost o surpriză şi pentru coordonatorii globali, pentru băncile care s-au ocupat de partea de coordonare globală a acestui proces de listare. Sunt peste un miliard de euro pe care românii au dorit să-i investească în Hidroelectrica, companii private fără să punem la socoteală aici fondurile de pensii şi investitorii instituţionali. Un alt mare avantaj pe care l-a avut această listare pentru piaţa de capital în România este faptul că a fost o listare doar la Bursa de la Bucureşti şi prin efortul pe care consultanţii noştri, împreună cu noi, l-au făcut, am reuşit să aducem investitori la Bursa de Valori Bucureşti, prin Hidroelectrica, care altfel poate nu ar fi venit astăzi şi nu ar fi participat activ în piaţa de capital din România”, a spus preşedintele Hidroelectrica.

În viziunea lui Badea, prin Ordonanţa privind măsurile bugetar-fiscale, Guvernul a înţeles faptul că ar trebui să decupleze reforma sistemului de stat de companiile care funcţionează pe principiul de guvernanţă corporativă.

“Faptul că se înfiinţează o agenţie care să se ocupă fix cu guvernanţa corporativă şi completarea acestor principii este foarte bine. Pe de altă parte, trebuie să spun că ceea ce ne-a umplut timpul în ultima perioadă, şi anume Ordonanţa privind măsurile bugetar-fiscale, ar trebui să decupleze ceea ce înseamnă reforma sistemului de stat de companiile care funcţionează pe principiul de guvernanţă corporativă. Şi mă bucur că în documentul supus dezbaterii publice s-a înţeles acest lucru, pentru că amestecarea aceasta a companiilor cu sectorul bugetar nu cred că va contribui la o creştere a performanţelor acestora. Dimpotrivă, atâta vreme cât funcţionez într-o piaţă competitivă, atâta vreme cât concurenţii sunt şi privaţi, şi de stat, atâta timp cât deja suntem într-o piaţă regională şi competitorii noştri sunt companii multinaţionale extrem de puternice şi extrem de aşezate din punct de vedere al capabilităţi lor, atât financiare, cât şi de dezvoltare. Este important ca şi companiile de stat româneşti să poată să să participe la acest maraton, la această competiţie, fără a avea doi – trei saci de ciment în spate, aşa cum s-a întâmplat de-a lungul timpului”, a menţionat preşedintele Hidroelectrica.

Articole recente

Euronext continuă demersurile pentru achiziţionarea Bursei din Atena

Operatorul bursier european Euronext a depus o ofertă voluntară pentru achiziţionarea tuturor acţiunilor Bursei din…

o oră ago

Atenționare ASF: Un cont fals de Facebook utilizează identitatea Președintelui ASF Alexandru Petrescu

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) informează publicul cu privire la apariția unui cont fals de…

2 ore ago

Ministrul Mediului, la Broșteni: O să facem absolut tot ceea ce putem ca să ajutăm; nu doresc să fac o activitate populistă

Ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, a declarat joi, în cadrul unei vizite efectuate…

2 ore ago

Trimisul special al SUA, în Israel pe fondul crizei alimentare din Gaza şi al impasului în negocierile de la Doha

Trimisul special al SUA pentru Orientul Mijlociu, Steve Witkoff, a început joi o vizită în…

2 ore ago

Guvernul a corelat normele metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea ce privește modificarea cotelor de TVA

Guvernul a corelat joi, prin hotărâre, dispozițiile normelor metodologice cu prevederile Codului fiscal în ceea…

2 ore ago

Miruţă: Numirile în CA-uri sunt provizorii, indemnizaţiile nu depăşesc 3000 lei; selecţia s-a făcut pe bază de CV, nu politic

Numirile făcute în consiliile de administraţie ale companiilor de stat sunt provizorii, niciuna pe indemnizaţie…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More