International

Baerbock: Evoluţiile recente din Republica Moldova sunt similare cu cele de la începutul conflictului dintre Ucraina şi Rusia

Ministrul german de externe Annalena Baerbock consideră că evoluţiile recente din Republica Moldova le reflectă pe cele de la începutul conflictului dintre Ucraina şi Rusia din urmă cu câţiva ani, când Moscova a anexat ilegal peninsula Crimeea, informează dpa, potrivit Agerpres.

Aceste declaraţii au fost făcute după ce conducătorii pro-ruşi din regiunea separatistă transnistreană a Republicii Moldova au cerut Rusiei “protecţie”, potrivit informaţiilor apărute în presă.

Un congres al regiunii separatiste nerecunoscute la nivel internaţional, care se învecinează cu Ucraina, a votat miercuri în favoarea unei rezoluţii în acest sens, a informat presa de la Chişinău.

Potrivit rezoluţiei, Transnistria doreşte să se adreseze Consiliului Federaţiei Ruse şi Dumei de Stat “cu o solicitare de implementare a măsurilor de protejare a Transnistriei în faţa presiunii tot mai mari din partea Moldovei”.

Ce aşteaptă exact Tiraspolul de la Rusia nu a fost clar imediat.

Şefa diplomaţiei germane a făcut joi paralele cu evoluţiile din estul Ucrainei din urmă cu câţiva ani, când minorităţile au fost instrumentalizate de către preşedintele rus Vladimir Putin pentru a ajuta la pregătirea invadării pe scară largă a Ucrainei în 2022.

“Referendumuri false, proceduri false pentru a destabiliza o altă ţară sunt o încălcare a dreptului internaţional”, a afirmat Baerbock. Ministerul este de mult timp conştient de destabilizarea R. Moldova din exterior, a adăugat ea.

Baerbock a subliniat că doreşte să sprijine R. Moldova în dreptul ei la integritate teritorială.

În 2014, Moscova a anexat ilegal peninsula Crimeea după ce a organizat un referendum în care cetăţenii au fost întrebaţi dacă doresc să adere la Federaţia Rusă. Nici referendumul, nici anexarea Crimeei nu au fost recunoscute la nivel internaţional.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

5 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

5 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

5 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

9 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More