International

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a păcii ar putea juca un rol în sprijinirea unei soluţii de pace la războiul din Ucraina, informează duminică dpa, potrivit Agerpres.

“Dacă se ajunge la un tratat de pace, acesta trebuie asigurat cât mai bine posibil”, a declarat Baerbock pentru ediţia de duminică a ziarului Bild.

“Şi dacă majoritatea statelor membre spun că sunt necesare şi Căşti albastre pentru acest lucru, atunci este ceva ce, sperăm, va asigura o pace durabilă”, a adăugat fostul ministru de externe german.

Aliaţii Ucrainei lucrează în culise de luni de zile la planuri pentru a asigura o potenţială nouă fază a războiului, care ar putea varia de la un armistiţiu la un tratat de pace. Astfel de eforturi, însă, ar necesita mai întâi disponibilitatea Moscovei de a intra în negocieri.

Ucraina se apără împotriva unei invazii ruse totale din februarie 2022 şi cere garanţii de securitate în cazul unei pauze sau încetării ostilităţilor.

Unii planificatori militari şi experţi spun că ar putea fi nevoie de un număr de soldaţi de ordinul a milioane, de exemplu din partea aliaţilor europeni. O altă posibilitate ar fi o misiune ONU de menţinere a păcii, cu căşti albastre care acţionează ca observatori.

Baerbock a preluat oficial marţi funcţia de preşedinte al Adunării Generale a ONU. Noul său rol la New York este în mare parte ceremonial şi nu trebuie confundat cu rolul secretarului general al ONU, aminteşte dpa.

Articole recente

Baerbock vede un rol potenţial pentru forţele ONU de menţinere a păcii în Ucraina

Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…

2 minute ago

Dronele ucrainene lovesc o importantă rafinărie de petrol rusă din regiunea Leningrad

Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…

o oră ago

O dronă ucraineană a lovit o fabrică chimică din regiunea Perm Krai din Rusia, la 1.800 km de graniță, potrivit presei

O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…

o oră ago

Ucraina a lovit unul dintre cele mai mari complexe de rafinare a petrolului din Rusia

O dronă ucraineană s-a prăbuşit sâmbătă peste unul dintre cele mai mari complexe de rafinare…

2 ore ago

China deschide anchete privind discriminarea şi dumpingul împotriva cipurilor americane, înaintea noilor negocieri comerciale

Ministerul Comerţului din China a anunţat sâmbătă lansarea a două investigaţii împotriva Statelor Unite, cu…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More