International

Banca Angliei majorează rata dobânzii şi estimează că Marea Britanie va evita recesiunea

Banca Angliei (BoE) a decis joi să majoreze dobânda de politică monetară cu 25 de puncte de bază, la cel mai ridicat nivel din 2008, şi se aşteaptă ca Marea Britanie să evite recesiunea iar rata inflaţiei să înceapă să scadă, transmit Reuters şi site-ul lse.co.uk.

Cei nouă membri ai Comitetului de politică monetară de la BoE au votat 7 la 2 pentru majorarea dobânzii de referinţă de la 4,25% până la 4,50%, a 12-a creştere consecutivă a costurilor de împrumut, dar în linie cu previziunile analiştilor.

Banca Angliei nu mai previzionează o recesiune, după ce a îmbunătăţit estimările privind evoluţia economiei britanice, şi se aşteaptă ca ritmul de scădere al inflaţiei să fie mai lent decât spera, în principal în urma creşterilor persistente ale preţurilor alimentelor.

“Dacă vor fi dovezi ale unor presiuni mai persistente, atunci va fi necesară o nouă înăsprire a politicii monetare”, se arată în comunicatul BoE, citat de Agerpres.

În condiţiile declinului preţurilor energiei, Banca Angliei se aşteaptă ca rata inflaţiei să scadă la 5,1% până la finalul anului, de la un nivel de 10,1% în martie. De asemenea, BoE nu se aşteaptă ca inflaţia să revină la ţinta sa de 2% până în 2025.

În plus, Banca Angliei previzionează un ritm mai solid de creştere a salariilor şi o rată mai scăzută a şomajului, faţă de estimarea din februarie. Instituţia a indicat un avans al economiei britanice de 0,25% anul acesta – după ce în februarie prognoza un declin de 0,5%.

Scăderea preţurilor energiei, stimulentele fiscale şi îmbunătăţirea încrederii companiilor şi consumatorilor au determinat BoE să anunţe cea mai semnificativă revizuire în creştere din 1997 a proiecţiilor privind economia, eliminând referirile la recesiunea prognozată anterior şi anticipând că economia reală va înregistra un nivel cu 2,25% mai ridicat până la mijlocul lui 2026, decât estima în februarie 2023.

Articole recente

Ministrul Muncii trimite Corpul de control la ANPIS

Ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a dispus Corpului de control să demareze, luni, o anchetă…

54 de minute ago

Grecia cere ajutorul UE pentru stingerea incendiilor de vegetaţie

Guvernul Greciei a cerut ajutor prin Mecanismul de Protecţie Civilă al Uniunii Europene pentru stingerea…

o oră ago

Allianz Life anunţă un atac cibernetic major: Datele personale ale majorităţii clienţilor, furate

Compania americană de asigurări Allianz Life a confirmat sâmbătă că hackerii au furat informaţii personale…

3 ore ago

Vicepremierul Dragoş Anastasiu susţine duminică o conferinţă de presă, în contextul scandalului legat de mita dată timp de opt ani unui funcţionar ANAF

Vicepremierul Dragoş Anastasiu susţine duminică, de la ora 17.00, o conferinţă de presă, în contextul…

3 ore ago

Qatarul ameninţă că va întrerupe exporturile de gaze LNG în UE, din cauza legii privind sustenabilitatea

Qatarul a ameninţat că va întrerupe livrările de gaze naturale lichefiate (LNG) către Uniunea Europeană,…

4 ore ago

Ursula von der Leyen şi Donald Trump se întâlnesc în Scoţia, pentru discuţii privind un acord comercial UE-SUA

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, urmează să discute duminică, în Scoţia, cu preşedintele…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More