Categories: Fără categorie

Banca Centrală a Franţei mizează pe o creştere economică de 5% în acest an

Economia franceză urmează să înregistreze o revenire de 5% în acest an, în pofida incertitudinii create de pandemia de coronavirus, a declarat marţi guvernatorul Băncii Franţei, Francois Villeroy de Galhau, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Anul trecut, economia franceză, a doua mare economie din zona euro, a înregistrat cea mai gravă recesiune de după cel de -al doilea război mondial, cu o contracţie a Produsului Intern Brut de 8,3% din cauza pandemiei de coronavirus şi a măsurilor destinate combaterii pandemiei, care au inclus două carantine naţionale.

“Confruntată cu un şoc puternic, economia franceză a rezistat bine, pe ansamblu. Rezistenţa este atât o surpriză bună cu privire la sfârşitul lui 2020 şi o sursă de încurajare pentru 2021. Pot să confirm prognoza noastră privind o creştere de 5% pentru anul 2021. Este o prognoză robustă şi prudentă care reflectă în acelaşi timp incertitudinea ridicată care există în jurul situaţiei sanitare”, a declarat Francois Villeroy de Galhau într-un interviu cu reţeaua de publicaţii regionale Groupe EBRA.

Ministrul francez al Finanţelor, Bruno Le Maire, a construit bugetul pe 2021 pe baza unei prognoze de creştere economică de 6% în acest an, însă în ultimele săptămâni a sugerat că această ţintă ar putea fi una prea optimistă.

Banca Franţei a estimat marţi că activitatea economică s-a stabilizat în luna ianuarie la 5% sub nivelul anterior crizei, nemodificat comparativ cu precedentele două luni, în pofida introducerii unor noi restricţii în ultimele săptămâni. Companiile consultate în sondajul lunar realizat de Banca Franţei au declarat că au aşteptări stabile cu privire la activitatea de business în pofida incertitudinii ridicate cu privire la evoluţia situaţiei sanitare.

Pentru moment, Guvernul francez nu a introdus o nouă carantină naţională, cea de-a treia, dar nu a exclus o astfel de măsură dacă pandemia va scăpa de sub control. Cu toate acestea, Guvernul de la Paris a înăsprit restricţiile prin scurtarea orarului de funcţionare, de la 8:00 pm la 6:00 pm, a marilor centre comerciale precum şi a sectoarelor ospitalităţii şi divertismentului. Ca o dovadă a acestor restricţii, sondajul efectuat de Banca Franţei arată că sectorul serviciilor continuă să fie afectat mai grav decât industria.

Cu toate acestea, situaţia ar putea să se modifice rapid dacă Guvernul va decide să introducă noi restricţii pentru a ţine sub control virusul. Potrivit Oficiului Naţional de Statistică, Insee, o carantină naţională ar putea provoca o nouă contracţie a economiei în primul trimestru.

Articole recente

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

7 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

7 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

9 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

9 ore ago

DIICOT l-a reținut pe fostul director adjunct al SIS acuzat de trădare (surse)

Alexandru Bălan, fost director adjunct al Serviciului de Informații și Securitate din Republica Moldova, acuzat…

10 ore ago

Washingtonul confirmă că a fost informat în prealabil de Israel despre atacul efectuat în Qatar împotriva responsabililor Hamas

Statele Unite au fost informate de Israel înaintea lansării atacului aerian efectuat marţi în capitala…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More