International

Banca Centrală a Ucrainei îngheață piața valutară și limitează retragerile de numerar; Rusia intervine pentru a salva rubla pe măsură ce riscul de credit explodează

Piețele valutare și de credit sunt în plină tulburare atât în Rusia, cât și în Ucraina, ambele monede s-au prăbușit la minime record, pe măsură ce randamentele suverane explodează, potrivit zerohedge.com.

Rubla Rusiei s-a prăbușit la deschiderea ședinței de astăzi și numai după intervenția deschisă a Băncii Centrale a Rusiei a putut să-și revină. Banca Centrală a declarat într-un comunicat că „pentru a stabiliza situația de pe piața financiară, Banca Rusiei a decis să demareze intervenții pe piața valutară”.

Potrivit Băncii Centrale, măsurile sunt menite să ofere „lichiditate suplimentară sectorului bancar” din Rusia, în condițiile sancțiunilor occidentale care se profilează după operațiunea militară anunțată de președintele rus Vladimir Putin.

„Banca Rusiei va asigura menținerea stabilității financiare și continuitatea funcționării instituțiilor financiare, folosind toate instrumentele necesare”, se arată în comunicat.  Banca centrală a adăugat că ea și alte instituții financiare „au planuri de acțiune clare pentru orice scenariu”.

Intervenţia Băncii Centrale vine pe fondul unei deprecieri de 9% înregistrată joi dimineaţa de rubla rusească, care a atins un nou minim istoric. În jurul orei 5:42 GMT, rubla a coborât pentru prima dată până la un curs de 90 de ruble pentru un dolar.

Rusia deține peste 600 de miliarde de dolari în rezerve valutare și aur pe care le poate folosi pe piețele valutare pentru a susține rubla, dar deocamdată asta nu este suficient pentru a calma îngrijorările pe piața de risc suveran, deoarece CDS-ul rusesc a explodat …, potrivit zerohedge.com.

Între timp, în Ucraina, Banca Centrală a luat măsuri de urgență pentru a stopa ieșirile de capital.

Guvernatorul Kyrylo Shevchenko spune într-o declarație pe site-ul băncii că măsurile luate includ suspendarea pieței valutare, limitarea  retragerilor zilnice de numerar și interzicerea transferurilor internaționale de bani.

Potrivit acestuia, sunt necesare acțiuni adecvate pentru a asigura funcționarea fiabilă și stabilă a sistemului financiar al țării și pentru a maximiza activitățile Forțelor Armate ale Ucrainei, precum și buna funcționare a infrastructurii critice.

Cu toate acestea, prețurile obligațiunilor ucrainene s-au prăbușit.

Filiala Ukrsibbank a BNP Paribas a suspendat operațiunile sucursalelor din mai multe regiuni ale Ucrainei în urma adoptării legii marțiale în țară, spune banca într-un comunicat de joi, adăugând că „lucrăm în conformitate cu recomandările Băncii Naționale a Ucrainei”.

Comisia Naţională a Pieţei de Valori ucraineană a decis să suspende temporar, începând cu ora 11:00 (9:00 GMT), tranzacţionarea tuturor valorilor mobiliare.

 

 

x

Separat, Bursa de la Moscova a reluat joi tranzacţiile, după o suspendare temporară, şi imediat a înregistrat o cădere de aproape 14%. Indicele Moex (în ruble) înregistra un declin de 13,97% în timp ce indicele RTS (în dolari) a înregistrat o cădere de 20,16%, potrivit cifrelor publicate de platforma financiară.

Articole recente

Întâlnire Trump-Zelenski la Washington/ China speră într-un acord “acceptabil pentru toate părţile”

China a declarat luni că speră într-un acord "acceptabil pentru toate părţile" în privinţa Ucrainei,…

27 de minute ago

InfoCons a devenit membru observator în cadrul Adunărilor Organizației Mondiale a Proprietății Intelectuale (WIPO)

România este pentru prima oară reprezentată în Forul Global de Proprietate Intelectuală – WIPO prin…

45 de minute ago

Ucraina este în pericol dacă Rusia cucereşte întregul Donbas (expert german)

Politologul german Carlo Masala a avertizat duminică asupra unor consecinţe devastatoare pentru Ucraina dacă Rusia…

o oră ago

Amnesty International consideră că Israelul desfăşoară o “campanie deliberată de înfometare” în Fâşia Gaza

Israelul desfăşoară o "campanie deliberată de înfometare" în Fâşia Gaza, a declarat Amnesty International într-un…

o oră ago

Ministrul Finanţelor: Nu dorim să complicăm viaţa antreprenorilor, ci dimpotrivă, să creăm un scut pentru business-ul corect

Corecţiile care vor fi aduse prin al doilea pachet de măsuri sunt necesare pentru a…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More