Afaceri

Banca Europeană de Investiții (BEI) și Antibiotice SA au semnat un acord de consultanță privind dezvoltarea strategică a platformei industriale a companiei

Ieri, 19 aprilie, la Luxemburg, reprezentanți la nivel înalt ai Băncii Europene de Investiții și ai companiei Antibiotice SA au semnat un acord de servicii de consultanță prin care experții BEI, împreună cu consultanți externi vor colabora cu experții Antibiotice SA pentru a identifica opțiuni de creștere și dezvoltare a companiei Antibiotice pe plan intern și internațional.

Acordul cuprinde printre altele:

  • evaluarea posibilităților de extindere și diversificare a portofoliului de medicamente al companiei;
  • identificarea tendințelor în ceea ce privește parteneriatele atât cu companii din lanțul valoric al industriei farmaceutice europene, cât și cu platforme tehnologice cu capabilități complementare cu ale Antibiotice SA, pentru a identifica potențiale oportunități de dezvoltare;
  • recomandarea celor mai bune practici pentru organizarea și extinderea proceselor industriale ale companiei Antibiotice SA.

“Consultanța oferită de experții Băncii Europene de Investiții va susține viziunea noastră privind integrarea în lanțul valoric al industriei farmaceutice europene cât și participarea la producția europeană de substanțe active pe fondul strategiei privind reducerea dependenței de materii prime de pe piețele terțe. De asemenea, vom colabora cu reprezentanții BEI pentru atingerea obiectivelor noastre privind dezvoltarea sustenabilă prin diversificarea portofoliului și investiții durabile pentru a ne redefini viitorul și a ne menține statutul de cel mai important producător român de medicamente generice, de importanță strategică pentru România”, a declarat Ioan Nani, Director General Antibiotice.

Prin serviciile de consultanță oferite în ceea ce privește bunele practici internaționale dorim să sprijinim Antibiotice SA în optimizarea proceselor companiei, precum și mai buna poziționare a medicamentelor generice fabricate de către aceasta, ceea ce va produce un efect pozitiv asupra pieței farmaceutice din România”, a declarat Hristo Stoykov, Directorul Departamentului de Consultanță din cadrul BEI. “Istoricul Băncii în realizarea proiectelor solide de investiții în domeniul sănătății, împreună cu contribuția consultanților specializați vor garanta oferirea unui întreg și cuprinzător pachet de servicii de consultanță companiei Antibiotice SA.”

Managementul Antibiotice a stabilit un plan de afaceri bazat pe o dezvoltare durabilă a companiei în condițiile în care tranziția către o economie ce presupune adaptarea proceselor și tehnologiilor în vederea reducerii impactului asupra mediului, devine tot mai stringentă. Astfel, în perspectiva anilor 2030, Antibiotice își propune consolidarea unui portofoliu de produse echilibrat și sustenabil prin atragerea a 100 de noi produse, atât prin achiziții de licențe cât și prin cercetare proprie. Acest obiectiv alături de creșterea gradului de acoperire a capacităților de producție până la 75–80%, investiții în tehnologii sustenabile și optimizarea proceselor de fabricație, va contribui la majorarea graduală a cifrei de afaceri estimată a crește de 2,5 ori până în 2030, cu accent deosebit pe creșterea profitabilității afacerii, de la 10 mil. euro la 60 mil. euro.

 

 

 

Articole recente

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

45 de minute ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

o oră ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

2 ore ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

2 ore ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

4 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția – actualizare comunicat DNA

Actualizare: COMUNICAT DNA În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 514/VIII/3 din 09 septembrie 2025, procurorii din…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More