International

Banca Europeană de Investiţii propune un nou fond pentru a contracara subvenţiile oferite de SUA (Spiegel)

Werner Hoyer, preşedintele Băncii Europene de Investiţii, a declarat că BEI ar putea înfiinţa un nou fond pentru a contracara subvenţiile oferite de SUA prin Inflation Reduction Act (IRA), care pune presiune asupra companiilor să-şi mute producţia acolo, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Inflation Reduction Act (IRA) este un pachet de 430 de miliarde de dolari, gândit de Statele Unite, care prevede distribuirea de subvenţii pentru industriile verzi, precum fabricarea de baterii pentru vehiculele electrice sau producţia de panouri solare, şi care îi îngrijorează pe europeni, preocupaţi de riscul ca industriile viitorului să se mute în SUA graţie stimulentelor financiare.

Într-un interviu acordat de Werner Hoyer publicaţiei germane Der Spiegel, se arată că fondul înfiinţat în timpul pandemiei pentru a ajuta companiile să rămână pe linia de plutire ar putea fi folosit ca model pentru un fond menit să ajute la protejarea industriei din Europa.

Nu va fi necesară majorarea capitalului Băncii Europene de Investiţii pentru crearea acestui fond, care fi folosit pentru a promova tehnologiile şi industriile care dau Europei un avantaj competitiv, dar garanţiile financiare vor trebui furnizate fie de UE, fie de statele membre UE, a adăugat şeful BEI.

“Auzim de la mulţi clienţi corporate că sunt sub o intensă presiune pentru a-şi muta producţia, în special departamentele de dezvoltare, în Statele Unite. În principiu, fiecare proiect de investiţii care nu a primit încă aprobarea finală este în prezent pus la încercare”, a declarat Hoyer.

Şi directorul general al Audi, Markus Duesmann, a anunţat că firma analizează posibilitatea construirii unei uzine pentru vehicule electrice în SUA, în ideea de a profita de subvenţiile oferite în cadrul programului american de investiţii (IRA).

“Nu avem o uzină în SUA, încă. În contextul programului american Inflation Reduction, construirea unei uzine pentru vehicule electrice a devenit foarte atractivă”, a spus el, într-un interviu acordat publicaţiei germane, adăugând că este deschis la ideea ca Audi să-şi construiască propria sa uzină sau una împreună cu grupul mamă Volkswagen.

“În viitor, este posibil ca şi Volkswagen Group să construiască în America mai multe automobile destinate acelei pieţe”, a spus Duesmann

La începutul acestei luni, preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a propus relaxarea prevederilor privind ajutoarele de stat, în ideea de a sprijini tranziţia verde a companiilor industriale europene, pe fondul subvenţiilor americane şi chineze, fără acordarea de noi finanţări de la UE în perioada imediat următoare.

Unii lideri UE şi-au exprimat îngrijorarea că prevederile IRA vor încuraja firmele să abandoneze Europa pentru Statele Unite.

Articole recente

Vucic acuză: Serviciile speciale ale mai multor țări cheltuiesc 4 miliarde de dolari pentru prăbușirea Serbiei

Președintele sârb a explicat că a trebuit să păstreze tăcerea până acum, deoarece acest lucru…

o oră ago

Un cutremur cu magnitudinea de 7,4 a lovit coasta de est a regiunii Kamchatka din Rusia, fără risc de tsunami

Nu a existat niciun risc de tsunami după ce un cutremur cu magnitudinea de 7,4…

o oră ago

Belgia: Străzile din Bruxelles ar putea fi patrulate de soldaţi, din aprilie 2026, în încercarea de a combate violenţa legată de droguri

Patrule de soldaţi ar putea începe să circule pe străzile capitalei belgiene începând cu 8…

2 ore ago

Buzoianu: Vom avea un director interimar la ANAR, cu mandat clar de reorganizare; este vorba de Florin Ghiţă

Administraţia Naţională Apele Române va avea un director interimar, pe o perioadă tranzitorie, care are…

2 ore ago

Zelenski: Garanţiile de securitate trebuie să fie finalizate cât mai curând posibil

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a făcut apel vineri la "finalizarea garanţiilor de securitate cât mai…

2 ore ago

Nazare: Decizia Moody’s este o nouă confirmare a faptului că Guvernul României a luat măsurile corecte pentru a stabiliza traiectoria fiscal-bugetară a țării noastre

Decizia Moody’s de a reconfirma ratingul aferent datoriei guvernamentale a României la Baa3 pentru datoria…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More