Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBanca Internațională de Investiții (BII) continuă seria tranzacțiilor de finanțare încununate de succes în acest an, atingând pentru prima dată în istoria sa de 50 de ani o rată negativă a dobânzii fixe de -0,05% EUR pe an după swap, prin plasarea unui bilet cu rată variabilă în valoare de 190 milioane RON (aproximativ 39 milioane EUR) cu scadența de 2 ani, potrivit unui comunicat.
Tranzacția a fost plasată în cadrul Programului MTN recent actualizat al BII și va fi listată la Bursa de Valori Dublin. Emisiunea a fost organizată de ING Bank NV, partenerul pe termen lung al BII și unul dintre dealerii din cadrul Programului MTN.
Emisiunea a fost plasată cu o rată variabilă ROBOR 3 luni + 65 bps și a fost vândută unui număr de patru fonduri de pensii din România, un semn clar că BII este un nume atrăgător și bine-cunoscut pentru investitorii români.
„Atingerea unei rate negative a dobânzii pentru finanțarea noastră pe termen lung a fost un moment îndelung așteptat pentru noi și a reprezentat o țintă pe care încercăm să o atingem de ceva vreme. Sunt mulțumit că anul acesta am efectuat deja patru tranzacții, cu instrumente și scadențe foarte diferite, dar toate patru încununate de succes, cu o îmbunătățire graduală de la o tranzacție la alta.” – a observat dl. Nikolai Kosov, Vicepreședinte al Consiliului Director al BII.
„Faptul că am depășit pragul cu o tranzacție exprimată în RON nu este o surpriză; am lucrat în mod constant cu partenerii noștri și investitorii instituționali de pe piețele de capital de împrumut din România. De la prima noastră emisiune în format local din 2015, revenim frecvent pe piață, deservind nevoile comunității investitorilor locali pentru obligațiuni cu rating A, ceea ce face parte din mandatul nostru de dezvoltare. În această privință, prin emiterea unui bilet cu rată variabilă în RON, BII umple un gol pe piață întrucât aceste tipuri de instrumente sunt foarte rare, nefiind emise de Ministerul de Finanțe din România pentru investitorul local și fiind foarte rar emise de către emitenții corporativi sau alte MDB-uri.” – a comentat dl. Jozef Kollár, Prim Vicepreședinte al Consiliului Director însărcinat cu Trezoreria și DCM.
Ministrul Apărării Ionuţ Moşteanu afirmă, referindu-se la drona care a intrat în spaţiul aerian al…
Fostul preşedinte Traian Băsescu, afirmă, referindu-se la alegerile parlamentare din 28 septembrie, din Republica Moldova,…
Preşedinta Adunării Generale a ONU, Annalena Baerbock, a afirmat că forţele ONU de menţinere a…
Dronele ucrainene au atacat rafinăria de petrol Kirishi din regiunea Leningrad, Rusia, în noaptea de…
O dronă ucraineană a lovit fabrica Metafrax Chemicals din regiunea Perm Krai din Rusia în…
Preşedintele Volodimir Zelenski a afirmat sâmbătă seara, într-o postare pe X, că drona interceptată de…
This website uses cookies.
Read More