International

Banca Mondială: Creşterea PIB-ului global s-a stabilizat la 2,7% anul trecut

Creşterea PIB-ului global s-a stabilizat la un nivel scăzut de 2,7% în 2024, iar ritmul ar urma să se menţină în 2025 şi 2026, conform celui mai recent raport privind “Perspectivele Economice Globale” (Global Economic Prospects), publicat joi de Banca Mondială, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

Aceste evoluţii nu sunt suficiente pentru a recupera pagubele provocate de recentele şocuri economice, cum ar fi pandemia, avertizează instituţia financiară internaţională.

Nivelul redus de creştere este în mod special un pericol pentru cele mai sărace ţări ale lumii, Banca Mondială estimând că până 2030 aproximativ 622 milioane de persoane vor trăi în condiţii de sărăcie extremă.

De asemenea, perspectivele de creştere pe termen lung pentru ţările cu venituri reduse sunt cele mai rele de la începutul secolului. Pieţele emergente şi în curs de dezvoltare, care la începutul secolului erau în grafic pentru a atenua decalajul de venit faţă de cele mai bogate economii, acum se confruntă cu o adâncire a decalajului, susţine banca de dezvoltare cu sediul la Washington.

Instituţia estimează că ţările în curs de dezvoltare, responsabile pentru 60% din avansul economiei mondiale, înregistrează cele mai slabe perspective de creştere pe termen lung din 2000.

În zona euro, PIB-ul ar urma să înregistreze o creştere de 1% în 2025, după ce în iunie Banca Mondială estima un avans de 1,4%. Înrăutăţirea perspectivelor vine pe fondul consumului redus, a investiţiilor scăzute ale companiilor şi a evoluţiei slabe a industriei. De asemenea, Banca Mondială trage atenţia asupra efectelor problemelor cu care se confruntă Germania, care este responsabilă pentru aproape 30% din PIB-ul zonei euro.

În plus, Banca Mondială a avertizat că potenţialele taxe vamale suplimentare de 10% ale SUA ar putea reduce cu 0,3 puncte procentuale creşterea economică mondială deja fragilă, în cazul în care partenerii comerciali ai SUA vor impune propriile tarife. Potenţialele taxe vamale suplimentare ar reduce cu 0,9% creşterea economiei SUA, estimată la 2,3% în 2025.

Investiţiile străine directe în ţările în curs de dezvoltare sunt acum la jumătate faţă de nivelul din 2000, iar restricţiile comerciale globale sunt de cinci ori mai ridicate decât media din 2010-2019, apreciază Banca Mondială.

Instituţia estimează că ţările în curs de dezvoltare ar urma să înregistreze o creştere de 4% în 2025 şi 2026, mult sub nivelul previzionat înaintea pandemiei, pe fondul nivelului ridicat al datoriilor, al investiţiilor slabe şi a creşterii reduse a productivităţii, alături de creşterea costurilor cauzate de schimbările climatice.

În pieţele emergente şi dezvoltate, PIB-ul ar urma să rămână cu 5% sub tendinţa de dinaintea pandemiei până în 2026, în urma efectelor pandemiei şi a şocurilor care au urmat, prognozează Banca Mondială.

“Următorii 25 de ani vor fi mult mai dificili pentru ţările în curs de dezvoltare decât au fost ultimii 25 de ani”, a afirmat economistul şef al BM, Indermit Gil, cerând statelor să adopte reforme interne pentru a încuraja investiţiile şi comerţul.

Comerţul global cu mărfuri şi servicii, care a crescut anul trecut cu 2,7%, ar urma să înregistreze o creştere medie de aproximativ 3,1% în 2025-2026, dar rămâne sub nivelul de dinaintea pandemiei, avertizează Banca Mondială.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

8 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

8 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

8 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

10 ore ago

This website uses cookies.

Read More