“Se preconizează că preţurile vor scădea cu 7% atât în 2025, cât şi în 2026, marcând al patrulea an consecutiv de scădere”, a anunţat miercuri instituţia cu sediul la Washington într-un raport asupra perspectivelor pieţelor de materii prime.
Documentul avertizează că preţurile ar putea scădea chiar mai mult până la sfârşitul anului 2026, dacă încetinirea economică globală va persista din cauza tensiunilor comerciale sau a incertitudinii politice sau dacă oferta excesivă de petrol se agravează. Deşi această scădere a preţurilor va contribui la atenuarea impactului inflaţiei după pandemie şi la reducerea costului cerealelor, făcând alimentele mai accesibile în ţările în curs de dezvoltare, preţurile medii ale mărfurilor în următorii doi ani vor fi în continuare cu 23%, respectiv 14% mai mari decât în 2019.
Cu toate acestea, economistul-şef al Băncii Mondiale, Indermit Gill, a avertizat că acest armistiţiu inflaţionist global “nu va dura” şi că “guvernele ar trebui să profite de el pentru a-şi consolida balanţele fiscale, a-şi pregăti economiile pentru activitatea comercială şi a accelera comerţul şi investiţiile”.
Per total, Banca Mondială estimează că preţul mediu al alimentelor va scădea cu 6,1% în acest an şi cu 0,3% anul viitor. Orezul, grâul şi porumbul, în special, au devenit recent mai ieftine, deoarece există o ofertă suficientă la nivel mondial, iar acest lucru contribuie la creşterea accesibilităţii alimentelor în ţările în curs de dezvoltare. Cu toate acestea, consumatorii de cafea vor trebui în continuare să bage mai adânc mâna în buzunar după ce vremea nefavorabilă a afectat producţia de boabe şi a dus preţurile la un vârf la începutul anului 2025.
De asemenea, Banca Mondială prognozează că, din cauza supraofertei de ţiţei, determinate de stagnarea consumului chinezesc şi de creşterea continuă a flotei de vehicule hibride şi electrice, preţurile la energie vor scădea cu 12% pe parcursul anului 2025 şi cu încă 10% în 2026.
În schimb, aurul, un refugiu sigur în perioadele de incertitudine, al cărui preţ este la niveluri record şi care, potrivit Băncii Mondiale, va încheia anul în creştere cu 42%, este aşteptat să avanseze cu încă 5% în 2026, până la un nivel aproape dublu faţă de preţul său mediu între 2015 şi 2019.