Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzJaime Saavedra/ Sursa foto: worldbank.org
Banca Mondială, UNESCO şi UNICEF avertizează că generaţia tinerilor care urmează în prezent diverse forme de învăţământ riscă să piardă aproape 17.000 de miliarde de dolari din venituri din cauza închiderii şcolilor ca urmare a pandemiei, mai mult decât se estima iniţial, transmite marţi AFP, potrivit Agerpres.
Această sumă corespunde unui procent de aproximativ 14% din PIB-ul global actual şi este mai mare decât cele 10.000 de miliarde de dolari estimate în 2020, potrivit unui raport al celor trei instituţii, dat publicităţii luni.
În ţările cu venituri mici şi medii, procentul copiilor care nu sunt în stare să citească şi să înţeleagă un text simplu la vârsta de zece ani – care era deja de peste 50% înainte de pandemie – ar putea ajunge rapid la aproape 70% din cauza închiderii şcolilor şi a calităţii mai slabe a învăţământului la distanţă.
“Criza COVID-19 a paralizat sistemele de învăţământ din întreaga lume. După 21 de luni, şcolile rămân închise pentru milioane de copii şi s-ar putea ca alţii să nu se întoarcă niciodată la şcoală”, a comentat Jaime Saavedra, responsabil cu educaţia în cadrul Băncii Mondiale.
“Pierderea cunoştinţelor pe care o suferă copiii este inacceptabilă din punct de vedere moral”, a adăugat el. Poate avea “efecte devastatoare asupra productivităţii, veniturilor şi bunăstării acestei generaţii de copii şi tineri, familiilor acestora şi economiilor din întreaga lume”.
Totodată, criza sanitară a exacerbat inegalităţile în domeniul educaţiei, afectându-i mai serios pe copiii cei mai săraci, cu dizabilităţi sau pe cei mai mici, subliniază raportul.
De asemenea, fetele s-au confruntat cu dificultăţi mai mari în a avea acces la învăţământul la distanţă,”pregătirea lor fiind restricţionată de anumite norme sociale, competenţe digitale limitate şi o lipsă de acces la echipamente”, se arată în document.
Deşi guvernele au pus în aplicare măsuri de ajutor excepţionale pentru a face faţă pandemiei, mai puţin de 3% din aceste fonduri au fost alocate educaţiei, deplâng situaţia cele trei organizaţiile internaţionale într-un comunicat de presă.
Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…
Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…
Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…
Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…
Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…
Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…
This website uses cookies.
Read More