International

Banca Mondială vrea să deblocheze 170 de miliarde de dolari în răspuns la “crizele multiple” din lume

Preşedintele Băncii Mondiale, David Malpass, a anunţat luni că pregăteşte un pachet de ajutoare în valoare de 170 de miliarde de dolari pe o perioadă de 15 luni pentru a ajuta ţările să facă faţă crizelor multiple, inclusiv cea alimentară şi umanitară provocată de războiul din Ucraina, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Pregătim un răspuns continuu, date fiind crizele multiple” din lume, a declarat Malpass presei la lansarea reuniunilor de primăvară ale FMI şi Băncii Mondiale.

Preşedintele Băncii Mondiale a evocat în special insecuritatea alimentară şi criza refugiaţilor legate de războiul din Ucraina.

Milioane de oameni, mai ales femei şi copii, au fugit din Ucraina pentru a scăpa de atacurile forţelor ruse, aminteşte France Presse.

“Pe parcursul următoarelor săptămâni intenţionez să discut cu consiliul nostru de administraţie un nou pachet de circa 170 de miliarde de dolari pe o perioadă de 15 luni pentru a acoperi perioada aprilie 2022 – iunie 2023”, a precizat Malpass.

Obiectivul este de a “angaja circa 50 de miliarde de dolari din această sumă în cursul următoarelor trei luni”, a menţionat el.

Consiliul de administraţie al Băncii Mondiale a aprobat în 2020, în mod similar, deblocarea a 157 de miliarde de dolari pentru a răspunde crizei provocate de pandemie, a amintit David Malpass.

Acesta şi-a exprimat, pe de altă parte, preocuparea faţă de nivelul de îndatorare al statelor sărace.

“Ne aşteptăm ca criza datoriei să continue să se agraveze în acest an”, a spus Malpass, subliniind că statele sărace sunt supuse unor “grave tensiuni financiare”.

În total, 60% din ţările cu venituri reduse sunt deja supraîndatorate sau prezintă un risc ridicat de supraîndatorare.

La începutul pandemiei de Covid-19, ţările bogate din G20 le-au oferit statelor sărace un moratoriu privind plata serviciului datoriei până la sfârşitul lui 2020, termen prelungit apoi până la sfârşitul lui 2021. În paralel, a fost creat, în noiembrie 2020, un “cadru comun” destinat restructurării ori anulării datoriei ţărilor care solicită acest lucru. Punerea în aplicare a acestei măsuri este însă frânată deocamdată de creditorii particulari, mai ales din China, pentru miercuri fiind programată o reuniune a G20 la care va fi abordată această problemă.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

3 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

7 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More