Update articol:

Banca Naţională a Bulgariei: Suntem pe ultima sută de metri a drumului spre zona euro

bani, credit, euro Sursa Pixabay

Bulgaria este pe ultima sută de metri a drumului spre zona euro, a afirmat Iliya Lingorski, membru al Consiliului de Administraţie al BNB (Banca Naţională a Bulgariei), în timpul unui forum dedicat avantajelor adoptării euro pentru economie şi afaceri, transmite Novinite, potrivit Agerpres.

“În virtutea apartenenţei Bulgariei la Uniunea bancară europeană şi a mecanismelor ale cheie – Mecanismul de supraveghere unic şi Mecanism de restructurare unic – Banca Naţională a Bulgariei participă la luarea celor mai importante decizii privind supervizarea şi restructurarea băncilor din zona euro, inclusiv băncile din Bulgaria”, a subliniat Lingorski.

Ministerul de Finanţe şi Banca Naţională a Bulgariei lucrează împreună la sincronizarea activităţilor organizaţionale, tehnice şi de reglementare, pentru accesul ţării la moneda comună europeană, în condiţiile în care sunt îndeplinite deja criteriile tehnice, a explicat oficialul bulgar.

“Prin urmare, suntem pe ultima sută de metri şi suntem într-un moment important şi, aş putea spune, cel mai dificil al acestui drum prin aderarea ţării noastre la Uniunea bancară europeană şi a monedei noastre naţionale, leva, la Mecanismul monetar european”, a afirmat Iliya Lingorski.

În timpul forumului a fost menţionat exemplul Croaţiei, care, după adoptarea euro la începutul acestui an, a înregistrat o creştere a economiei de 2,8% şi o reducere a inflaţiei de la 10% la 8%.

Cu un produs intern brut per capita situat la jumătate faţă de media din UE, Bulgaria speră că aderarea la euro va accelera viteza cu care va reduce decalajul care o separă de ţările bogate din Occident.

BVB | Știri BVB
BURSA DE VALORI BUCURESTI SA (BVB) (23/01/2026)

Conditii derulare etapa exercitare drept preferinta majorare capital social

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (23/01/2026)

Solicitare completare ordine de zi AGEA 12(13).02.2026

LONGSHIELD INVESTMENT GROUP S.A. (LONG) (23/01/2026)

Renuntare la numire in functia de director al SAI Muntenia Invest SA

ROCA INDUSTRY HOLDINGROCK1 S.A. (ROC1) (23/01/2026)

Convocare AGEA pentru data de 26 februarie 2026

SOCEP S.A. (SOCP) (23/01/2026)

Calendar financiar 2026