International

Banca Naţională a Elveţiei a încheiat anul 2022 cu pierderi record de 143 de miliarde de dolari

Guvernul elveţian nu va primi dividende din partea Băncii Naţionale pentru anul 2022, în condiţiile în care banca centrală din ţara cantoanelor a înregistrat cele mai mari pierderi din istoria sa de 116 ani, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

Conform cifrelor provizorii publicate luni, Banca Naţionala a Elveţiei (SNB) se aşteaptă să înregistreze pierderi de 132 de miliarde franci (143 de miliarde de dolari) pe ansamblul anului 2022, ca urmare a prăbuşirii valorii deţinerilor sale de valută, acumulată ca urmare a achiziţiilor derulate timp de un deceniu pentru a opri aprecierea francului. Rezultatele finale urmează să fie publicate în data de 6 martie.

Pierderile istorice raportate luni sunt de cinci ori mai mari decât precedentul record în materie de pierderi, cel de 23 de miliarde de franci înregistrat de Banca Naţionala a Elveţiei în anul 2015. Comparativ, pierderile de anul trecut ale SNB depăşesc Produsul Intern Brut al Marocului (132 de miliarde de dolari).

În aceste condiţii, pentru a doua oară de la înfiinţarea SNB, în anul 1906, instituţia va fi nevoită să nu plătească dividende anuale către guvernul federal şi cantoanele elveţiene, care vor fi nevoite să îşi ajusteze planurile de cheltuieli.

Din punct de vedere legal, SNB are statutul unei corporaţii în care majoritatea acţiunilor sunt deţinute de Guvernul federal elveţian şi cele 26 de cantoane. Exista, de asemenea, aproximativ 2.000 de investitori privaţi care primesc dividende dar care beneficiază de drepturi de vot extrem de limitate.

În 2021, profitul net realizat de Banca Naţională a Elveţiei (SNB) a urcat până la 26,3 miliarde franci, de la 20,8 miliarde franci în 2020, astfel că instituţia a plătit dividende în valoare de şase miliarde de franci.

Articole recente

SUA: Curtea Supremă va examina la începutul lui noiembrie legalitatea taxelor vamale impuse de Trump

Curtea Supremă a SUA, cu majoritate conservatoare, a acceptat marţi să examineze la începutul lunii…

1 minut ago

Israel: Armata anunţă că a interceptat o rachetă din Yemen

Armata israeliană a anunţat marţi că a interceptat o rachetă lansată din Yemen, după declanşarea…

3 minute ago

Sébastien Lecornu a fost numit în funcţia de prim-ministru al Franţei de către preşedintele Emmanuel Macron

Sébastien Lecornu, cel care a rămas în cabinete succesive ale Franţei în calitate de ministru…

10 ore ago

Cristian Vasilcoiu – numit secretar general adjunct la Ministerul Muncii

Mădălin-Cristian Vasilcoiu va exercita în următoarele 6 luni funcția de secretar general adjunct al Ministerului…

10 ore ago

Racheta rusă care a distrus parțial sediul guvernului ucrainean conținea 35 de componente americane

Ucraina a confirmat marți că o rachetă rusă Iskander a distrus duminică o parte a…

11 ore ago

Polonia anunță arestarea unui ‘agent din Belarus’ și expulzarea unui diplomat din această țară

Premierul polonez Donald Tusk a anunțat marți arestarea unui 'agent din Belarus' și expulzarea unui…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More