Banci

Banca rusească de stat VTB dă vină pe sancţiuni pentru pierderile înregistrate în 2022

Andrei Kostin, directorul general de la VTB, a dat marţi vina pe sancţiunile internaţionale pentru totalitatea pierderilor înregistrate anul trecut de a doua mare bancă din Rusia, o rară recunoaştere a faptului că eforturile Occidentului de a pedepsi Moscova pentru invadarea Ucrainei au afectat sectorul financiar rusesc, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Occidentul a interzis accesul marilor bănci ruseşti la sistemul internaţional de plăţi SWIFT, la scurt timp după ce Rusia a invadat Ucraina, la 24 februarie 2021, astfel că giganţii bancari ruşi Sberbank şi VTB au fost forţaţi să înceteze operaţiunile din Europa.

Sancţiunile au afectat mai rapid VTB decât alte bănci ruseşti pentru că această bancă avea o expunere mai mare pe pieţele internaţionale şi mai mult de 20% din portofoliul său de credite era în valută. În aceste condiţii, VTB a fost una dintre cele peste 100 de instituţii financiare din Rusia care au înregistrat pierderi, pe măsură ce profiturile înregistrate de întregul sector au scăzut cu aproximativ 90% în 2022.

Într-un interviu acordat postului public de televiziune Rossiya 24, Andrei Kostin a declarat că VTB a reuşit să îşi crească portofoliile de credite pe segmentele retail şi corporate, dar a adăugat că sancţiunile au fost responsabile pentru totalitatea pierderilor înregistrate de a doua mare bancă rusească.

“Principalul motiv pentru care am înregistrat pierderi este că, începând din 24 februarie şi până pe 10 martie, înainte să fie adoptate decizii privind restricţii la eliberarea de fonduri în valută către populaţie, o sumă de 26 de miliarde de dolari a fost retrasă din conturile noastre”, a spus Kostin.

Restricţiile asupra mişcărilor de capital introduse în lunile februarie şi martie anul trecut au inclus interzicerea cumpărării de dolari şi euro în contextul în care deponenţii s-au grăbit să îşi scoată fondurile iar autorităţile de la Moscova au încercat să preia controlul asupra pieţei valutare.

Kostin a dezvăluit că VTB a fost forţată să cumpere valută de pe piaţă atunci când rubla s-a depreciat puternic până la mai mult de 100 de ruble pentru un dolar. Marţi, rubla rusească se tranzacţiona la un curs de schimb de aproximativ 71 de ruble pentru un dolar.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

10 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

11 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

11 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

13 ore ago

This website uses cookies.

Read More