Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBanca Transilvania a aprobat 1.000 de credite în cadrul IMM Invest, program care susţine antreprenorii prin acces la lichiditate, prin garantarea majoritară a acestor credite şi subvenţionarea dobânzii de către Stat până la finalul anului, potrivit unui comunicat.
Banca a transmis: “Ce înseamnă pentru antreprenori şi economie aceste 1.000 de credite:
“Programul IMM Invest a venit în momentul în care economia românească are nevoie de reluarea fluxurilor investiționale. Rezultatele acestui program se vor reflecta atât la nivelul pieței forței de muncă pe termen scurt, cât și în procesele de inovare și digitalizare din economia internă pe termen mediu, aspecte fundamentale pentru dezvoltarea durabilă și continuarea procesului de convergență economică europeană. Aceste perspective sunt susținute și de potențialul ridicat de ameliorare a investițiilor în aproape toate sectoarele – atât cantitativ, cât și calitativ. Spre exemplu, raportul PIB/investiții productive se situa la aproximativ 4 în 2019 în România, comparativ cu nivelul de 5 înregistrat în Polonia și în Uniunea Europeană. Până acum, volumul creditelor aprobate a depășit 0,4% din totalul investițiilor productive din România din 2019” – declară Andrei Rădulescu, Director Analiză Macroeconomică, Banca Transilvania.
Ministra Mediului, Diana Buzoianu, l-a demis, vineri, din funcție, pe directorul Administrației Naționale 'Apele Române',…
Grupul austriac OMV, acţionarul majoritar de la OMV Petrom, a anunţat vineri că a demarat…
Compania siderurgică ArcelorMittal a luat decizia de a opri "definitiv" activitatea la fabrica sa din…
Turismul românesc n-a avut vreodată un birou de promovare mai eficient decât jurnalistul britanic Charlie…
Ministrul Finanţelor, Alexandru Nazare, a avut, în cadrul vizitei sale de lucru în SUA, mai…
Individul suspectat de uciderea activistului conservator Charlie Kirk, reținut de autorități, a fost identificat ca…
This website uses cookies.
Read More