Banci

Banca Transilvania, acord pentru prima sa tranzacție de securitizare sintetică, în valoare de 2 miliarde de lei, prin care susține IMM-urile și companiile medii din România

Grupul Băncii Europene de Investiții (Grupul BEI), format din Banca Europeană de Investiții (BEI) și Fondul European de Investiții (FEI), consolidează cooperarea pe termen lung cu Banca Transilvania (BT) prin aprobarea unei securitizări sintetice și a unor noi angajamente de creditare, potrivit unui comunicat.

Este prima tranzacție de securitizare a BT și reprezintă prima tranzacție de recuperare a capitalului (capital relief) între BT și Grupul BEI. Acordul are ca scop eliberarea capitalului alocat unui portofoliu de active care fac obiectul abordării standardizate, creând astfel o capacitate de creditare care va fi folosită pentru a sprijini IMM-urile și companiile medii din România. FEI oferă protecție pentru o tranșă în valoare de peste 324 de milioane de lei, care la rândul său este contragarantată de BEI. FEI oferă, de asemenea, protecție pentru o tranșă în valoare de peste 1,67 miliarde lei, din care 50% este contragarantată de BEI. Structura provine dintr-un portofoliu de credite micro, IMM și corporate, cu un sold total de peste 2 miliarde lei.

“Mă bucur să văd un nou proiect în cadrul colaborării noastre cu Grupul BEI, prin care accelerăm accesul la finanțare a IMM-urilor locale, unul dintre pilonii economiei romanești. Pe lângă consolidarea capacității de finanțare, BEI aduce expertiză și bune practici, capabilități care ne ajută la o gestionare și mai eficientă a capitalului”, a declarat Ömer Tetik, directorul general al BT.

În cadrul acestui acord, BT se angajează să acorde noi credite de peste 2,64 miliarde de lei IMM-urilor și companiilor medii pe o perioadă de trei ani. Cel puțin 20% din această finanțare va fi alocată unor proiecte aliniate acțiunilor de combatere a schimbărilor climatice și de sustenabilitate a mediului, subliniind angajamentul BT și al Grupului BEI de a sprijini tranziția către o economie cu emisii reduse de carbon.

“Această tranzacție cu Banca Transilvania subliniază angajamentul nostru de a sprijini afacerile din România pentru ca ele să se poată dezvolta cât mai bine în astfel de vremuri dificile. Mă bucur că Banca Transilvania s-a bazat pe expertiza noastră dovedită pentru prima lor tranzacție de securitizare și că suntem, împreună, în poziția de a crea noi ocazii de dezvoltare pentru economia românească, valorificând securitizarea pentru promovarea investițiilor durabile”, a declarat Marjut Falkstedt, directorul executiv al FEI.

“Participarea BEI va reprezenta un semnal pentru alte instituții financiare internaționale și va contribui la dezvoltarea pieței de capital din România”, a declarat vicepreședintele BEI, Ioannis Tsakiris.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

9 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

9 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

9 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

10 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

10 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More