Categories: Comunicate de presa

Banca Transilvania: Peste 3 milioane de persoane s-au informat de pe Întreb BT în 2020, +54% faţă de 2019

Întreb BT a fost în 2020 unul dintre cele mai accesate canale de comunicare ale Băncii Transilvania, cu un număr record de vizitatori, peste 3 milioane, +54% față de 2019. Platforma a fost foarte accesată inclusiv pe perioada stării de urgenţă, când a avut peste 1 milion de vizitatori, potrivit unui comunicat de presă.

Banca Transilvania precizează: “Cu peste 1.600 de întrebări şi răspunsuri despre banking, Întreb BT este pentru persoanele care doresc să ştie cât mai multe despre produsele şi serviciile băncii, dar şi cum trebuie să procedeze în relaţie cu banca, în anumite contexte.

BT Întreb, în 2020:

  • Peste 8.200 de vizitatori au intrat pe platformă, în fiecare zi.
  • Au continuat tendinţele remarcate de bancă începând cu 2018, în cadrul platformei: tot mai multe persoane accesează Întreb BT de pe telefon (76%), iar cei mai mulţi vizitatori au între 25 şi 34 de ani (33%).
  • Platforma a înregistrat cel mai mare număr de vizitatori remarcat de la un an la altul, peste 3 milioane.
  • Au fost făcute peste 8 milioane de vizite, cele mai multe din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Iaşi şi Braşov.
  • Vizitatorii au fost cel mai interesaţi de informaţii despre carduri, cont curent, aplicaţia BT Pay, BT24 Internet Banking şi Mobile Banking, respectiv credite.
  • Pe perioada stării de urgenţă, Întreb BT a fost accesat de 1 milion de vizitatori, care au făcut peste 2,7 milioane de vizite în decurs de două luni. Vârful a fost atins în 14 aprilie, când site-ul a avut aproape 23.000 de vizitatori.
  • Întreb BT are un design nou.

Întreb BT a fost lansat în 2014 şi este cel mai mare program de educaţie financiară al Băncii Transilvania”.

Geanina Voda

Geanina Vodă - membru fondator FinancialIntelligence.ro Geanina Vodă, membru fondator FinancialIntelligence.ro, a fost director de calitate la cotidianul “Bursa", având o experienţă de circa 20 de ani în cadrul societății. Pe parcursul carierei profesionale, Geanina Vodă a parcurs treptele ierarhice, de la preluarea anunțurilor de mică publicitate până la conducerea executivă a societății. Geanina Voda a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universității Spiru Haret în anul 2004, iar în anul 2009 a obținut diploma de master în Managementul Calității din cadrul Academiei de Studii Economice din București.

Articole recente

SUA îşi rezervă dreptul de a-l sancţiona pe prinţul moştenitor saudit (Casa Albă)

SUA îşi rezervă dreptul de a-l sancţiona pe prinţul moştenitor saudit Mohammed bin Salman în…

9 ore ago

FBI vrea să îl aresteze pe „Bucătarul lui Putin”, oferind o recompensă de 250.000 USD

FBI l-a adăugat vineri pe magnatul cateringului Yevgeny Prigozhin, cu legături apropiate de Kremlin, pe…

9 ore ago

Huawei Forum la MWC Shanghai 2021: Avem nevoie de standarde comune de securitate cibernetică

Stabilirea unor standarde comune de securitate cibernetică a fost principalul subiect de discuţie al forumului…

9 ore ago

Incendiu violent la o fabrică de produse din ţiţei din Prahova; Două persoane au suferit arsuri pe 80% din suprafaţa corpului – VIDEO

”Un incendiu violent a izbucnit în jurul orei 19.01, la o societate comercială care are…

10 ore ago