Comunicate de presa

Banca Transilvania și eMAG continuă implicarea în lupta cu COVID-19 și donează încă 2 milioane de lei

  • Suma donațiilor realizate prin platformă ajunge la 11 milioane de lei
  • Inițiativa a adus împreună 1.700 de companii și peste 26.000 de persoane fizice

Banca Transilvania și eMAG, două dintre inițiatoarele proiectului Donează pentru linia întâi, au donat împreună încă 2 milioane de lei pe platforma prin care se strâng fonduri pentru a-i susține pe medici și personalul medical, precum și pe toți cei din prima linie care luptă direct cu pandemia provocată de coronavirus. Astfel, suma donațiilor efectuate prin platformă până acum ajunge la peste 11 milioane de lei, potrivit unui comunicat de presă.

„Este nevoie de noi și de susținerea noastră și sperăm ca exemplul nostru să îi inspire pe cât mai mulți să ni se alăture pentru a putea să îi ajutăm pe cei care au nevoie de noi. Ne dă speranță să vedem câți oameni s-au alăturat inițiativei și felul în care românii s-au solidarizat acum. Nu uitați, facem asta pentru România”, a spus Omer Tetik, CEO Banca Transilvania.

„Necesarul de materiale pentru spitale și cei care au grijă de noi în aceste momente este încă foarte mare. La capătul fiecărui gest pe care noi îl facem se află un om care duce pentru noi greul în această luptă cu un inamic invizibil. Fiecare donație se traduce în materiale necesare pentru acești oameni a căror recunoștință, sunt sigur, este infinită. Greul încă nu a trecut, să le arătăm că suntem alături de ei”, a spus Iulian Stanciu, CEO eMAG.

Cele două companii au lansat această inițiativă la începutul acestei luni împreună cu Mobexpert și Bitdefender. Din fondurile strânse pe platformă, sunt achiziționate materialele și aparatura necesară în spitale, dar și pentru medicii de familie, polițiștii, jandarmii și militarii aflați în linia întâi, pe baza necesarului furnizat de către Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), în coordonare cu Ministerul Sănătății. Ulterior, materialele sunt distribuite acolo unde este cea mai mare nevoie prin intermediul Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU).

Până acum, prin program au fost direcționate peste 5 milioane de măști de protecție cu trei pliuri către medici de familie, polițiști, jandarmi și militari. De asemenea, 350.000 de măști N95 (FFP2), cu grad ridicat de protecție au fost donate medicilor din spitale.

Totodată, două ventilatoare de înaltă performanță Mindray SV600 achiziționate prin intermediul platformei Donează pentru linia întâi au ajuns la Spitalul Județean Suceava și la Spitalul Clinic Victor Babeș din București, sub coordonarea Departamentului pentru Situații de Urgență.

Inițiativa a adunat în jurul ei peste 26.000 de oameni care s-au implicat cu donații și 1.700 de companii. Mastercard și Baupartner Group se numără printre companiile care s-au alăturat recent eforturilor de combatere a pandemiei COVID-19 prin platforma Donează pentru linia întâi, cu donații de 500.000 de lei fiecare.

Cele mai multe donații raportate la numărul de locuitori au venit din Florești, Chiajna, Voluntari, Bragadiru, București. Până la acest moment, localitățile care au contribuit cel mai mult prin donații sunt București, Cluj-Napoca, Iași, Ploiești și Brașov.

În continuare este nevoie de donații pentru a-i proteja pe cei din linia întâi care au grijă de noi. Toți cei care doresc sa contribuie, persoane fizice sau companii, o pot face donând online pe www.eMAG.ro/doneaza, unde poate fi urmărită situația în timp real a donațiilor și statisticile.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

15 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

16 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

16 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

16 ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

17 ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

17 ore ago

This website uses cookies.

Read More