Banci

Banca Transilvania va achiziţiona Idea::Bank şi celelalte companii cu brandul IDEA în România

Banca Transilvania va achiziționa acţiunile deţinute de grupul polonez Getin Holding la Idea::Bank, Idea::Leasing şi Idea::Broker de Asigurare. Acordul de achiziţie a fost semnat, iar până la primirea aprobării BNR şi a Consiliului Concurenței entităţile IDEA îşi vor desfăşura activitatea independent. Valoarea tranzacţiei este de 213 milioane de lei (43 de milioane de euro).

Companiile din România care sunt sub brandul IDEA înseamnă 2,85 miliarde lei active totale, peste 60.000 de clienţi, 530 de angajaţi şi 46 de unităţi, la finalul anului trecut.

Grupul Getin Holding este listat la Bursa din Varşovia şi are activitate în retail banking, leasing, intermediere financiară, factoring şi consultanţă în Polonia, Ucrania şi România.

„Vedem achiziţia Idea::Bank ca o nouă oportunitate pentru Banca Transilvania şi pentru clienţi. Dacă celelalte achiziţii au fost pentru a consolida business-ul BT, aceasta face parte din strategia de a continua lansarea de iniţiative de banking online. Ideea::Bank, ca parte a Grupului Financiar Banca Transilvania, va fi un hub de digital banking prin care vom lansa şi dezvolta idei creative de soluţii digitale pentru clienţii de acum şi pentru cei care vor veni. Mulţumim pentru încredere şi colaborare top managementului Getin Holding Group şi tuturor celor care au contribuit la succesul acestei tranzacţii” – declară Horia Ciorcilă, Preşedinte, Consiliul de Administrație, Banca Transilvania.

„Suntem mândri de ceea ce au realizat companiile noastre în România. Ca investitor străin, Geting Holding este foarte bucuros că a contribuit la dezvoltarea economiei româneşti. Ca parte a filosofiei noastre, văzându-ne misiunea îndeplinită, suntem fericiţi că activele din România vor face parte din Grupul Financiar Banca Transilvania, cel mai mare şi mai dinamic jucător de pe piaţă” – afirmă Piotr Kaczmarek, Director General, Getin Holding.
În această tranzacţie, Barclays Bank Ireland PLC, Filip & Company, EY şi Linklaters sunt consultanţii Băncii Transilvania, iar Rothshild & Co., Sayenko Kharenko şi Nestor Nestor Diculescu Kingston Petersen, ai Geting Holding.
Banca Transilvania a făcut prima achiziţie în 2015, Volksbank România, moment care a însemnat cea mai mare tranzacţie de pe piaţa bancară din România. În 2018, banca a cumpărat Bancpost, ERB Retail Services și ERB Leasing. Aceste achiziţii au completat strategia de creştere şi  consolidare a cotei de piaţă BT, ducând – împreună cu creşterea organică – la ascensiunea băncii pe primul loc în sistemul bancar românesc.

Banca Transilvania înseamnă azi 3,2 milioane de clienţi, peste 9.000 de angajaţi, 500 de sedii, dar şi cel mai mare grup financiar din Europa de Sud-Est.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

2 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

2 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

3 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

3 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

3 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

4 ore ago

This website uses cookies.

Read More