International

Băncile centrale din China şi Rusia discută despre folosirea sistemelor naţionale de plăţi

Băncile centrale din China şi Rusia vor discuta despre utilizarea şi promovarea reciprocă a sistemelor lor naţionale de plăţi, a declarat Zhang Hanhui, ambasadorul Beijingului la Moscova, într-un interviu acordat joi agenţiei ruse de presă TASS, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

“În privinţa promovării şi utilizării sistemelor naţionale de plăţi Mir şi China UnionPay în ambele ţări, această problemă va fi decisă la consultaţiile la care vor participa băncile centrale ale celor două părţi”, a afirmat Zhang Hanhui.

Mir şi UnionPay sunt printre puţinele opţiuni care le-au mai rămas ruşilor pentru a face plăţi peste hotare, de când băncile ruseşti au fost excluse din sistemul internaţional de plăţi SWIFT, după ce Rusia a invadat Ucraina.

Visa Inc şi MasterCard Inc sunt printre companiile financiare occidentale care şi-au suspendat operaţiunile în Rusia.

China a refuzat să condamne acţiunile Rusiei în Ucraina şi a criticat sancţiunile occidentale impuse Moscovei.

În ultimii ani, China şi Rusia şi-au întărit relaţiile, iar în februarie au anunţat un parteneriat “fără limite”.

Ambasadorul Beijingului la Moscova a declarat că statul chinez va utiliza o bancă de clearing pentru operaţiunile în yuani pe teritoriul Rusiei, pentru a se asigura de o dezvoltare sustenabilă a comerţului naţional.

De asemenea, oficialul a explicat că China şi Rusia nu susţin respingerea tranzacţiile în euro şi dolari în comerţul bilateral.

Articole recente

Țările NATO care doboară drone rusești deasupra Ucrainei vor declanșa un război între alianță și Rusia – Medvedev

Politicianul a declarat că „puternica inițiativă europeană «Eastern Sentry»” l-a amuzat și a remarcat că…

2 ore ago

Serviciul rus de spionaj extern acuză UE că pregăteşte un „Maidan” în Serbia

Uniunea Europeană pregăteşte un „Maidan” în Serbia, iar actualele tulburări din ţară, la care participă…

2 ore ago

Ministrul Radu Miruță: „Noua bursă de valori de la Chișinău – un pod financiar între România și Republica Moldova și un nou pas spre direcția comună: Vest”

Ministrul Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Radu Miruță, a participat luni, 15 septembrie a.c., la…

2 ore ago

AIEA estimează că producţia de energia nucleară s-ar putea dubla până în 2050

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică (AIEA) şi-a îmbunătăţit luni, pentru al cincilea an consecutiv, previziunile…

2 ore ago

This website uses cookies.

Read More