International

Băncile din zona euro, verificate în privinţa planurilor de criză

Organismul UE responsabil cu lichidarea băncilor cu probleme a anunţat că va începe inspecţii la faţa locului în rândul principalelor creditori din zona euro, pentru a verifica dacă pot fi închişi fără ajutorul plătitorilor de taxe în cazul unei crize, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

După criza financiară din 2007-2009, când plătitorii de taxe au contribuit la salvarea băncilor, a fost înfiinţat Comitetul Unic de Rezoluţie (SRB). În prima fază, SRB cere băncilor să aibă planuri de “rezoluţie” în care să arate cum se redresează în urma crizei sau cum pot fi lichiditate lin, fără ajutor public.

Dominique Laboureix, preşedintele nou numit al SRB, a declarat în Parlamentul European că “a doua fază” a activităţii instituţiei, pentru perioada 2024-2028, se va concentra pe verificarea planurilor, dacă acestea funcţionează în practică.

“Vom efectua o revizuire strategică anul acesta. În timp ce în prima fază ne-am concentrat în mod corect pe introducerea planurilor de rezoluţie, în următorii ani SRB trebuie să se asigure că aceste planuri pot fi puse efectiv în practică”, a explicat Laboureix.

“Aceasta înseamnă testarea şi verificarea modului în care funcţionează, într-o simulare, planurile de rezoluţie. Aceasta înseamnă inspecţii la sediile băncilor”, a adăugat oficialul.

Conform site-ului instituţiei, misiunea SRB este să garanteze rezoluţia ordonată a băncilor aflate în dificultate majoră, cu un impact redus asupra economiei reale şi finanţelor publice din statele UE participante şi din alte ţări.

Articole recente

Franţa şi Germania propun noi sancţiuni europene împotriva Rusiei, care să vizeze şi compania Lukoil

Franţa şi Germania propun ca Uniunea Europeană să vizeze Lukoil, o companie petrolieră rusă prezentă…

7 ore ago

Franța/ Guvernul Bayrou a pierdut votul de încredere; premierul își va prezenta demisia

Deputații francezi au răsturnat guvernul, respingând luni votul de încredere solicitat de prim-ministrul François Bayrou…

7 ore ago

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

8 ore ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

8 ore ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

8 ore ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More