International

Baraj ucrainean distrus: NATO denunţă ‘brutalitatea’ războiului dus de Rusia

Secretarul general al Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), Jens Stoltenberg, s-a declarat marţi scandalizat de atacul împotriva unui baraj hidroelectric din Ucraina, atac ce “demonstrează încă odată”, potrivit lui, “brutalitatea războiului dus de Rusia”, informează AFP, potrivit Agerpres.

Distrugerea barajului Kahovka este “un act scandalos” care “pune în pericol mii de civili şi cauzează grave distrugeri mediului”, a scris Stoltenberg pe Twitter.

Armata ucraineană a acuzat Rusia într-un comunicat că se află în spatele exploziei de la hidrocentrala Kahovka. Preşedintele Zelenski a convocat de urgenţă consiliul său de securitate, a anunţat şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene Andrii Iermak, care a denunţat o ”crimă de război”.

Cu toate acestea, conducerea centralei nucleare ucrainene Zaporojie, aflată în prezent sub ocupaţie rusă, a afirmat că distrugerea parţială a barajului hidrocentralei Kahovka, a cărui apă serveşte la răcirea centralei, nu reprezintă deocamdată o ameninţare pentru instalaţie.

Barajul Kahovka, situat în zonele din regiunea Herson ocupate de Rusia în sudul Ucrainei, a fost parţial distrus marţi, Moscova şi Kievul acuzându-se reciproc de această distrugere.

Barajul, ocupat de ruşi de la începutul ofensivei lor în Ucraina, permite inclusiv alimentarea cu apă a Peninsulei Crimeea, anexată de Rusia în 2014.

Amenajat pe fluviul Nipru în 1956, în timpul perioadei sovietice, acest baraj este una dintre cele mai mari infrastructuri de acest tip din Ucraina.

Articole recente

Aeronave poloneze şi aliate ridicate de la sol, aeroportul din Lublin închis într-un gest “preventiv”

Avioane poloneze şi aliate au fost desfăşurate sâmbătă pentru a proteja spaţiul aerian polonez din…

7 ore ago

Unicredit ar putea vinde participația în Commerzbank unei bănci din afara UE

Andrea Orcel, CEO al UniCredit, a declarat că banca italiană ar putea lua în considerare…

7 ore ago

Daniel David: Dacă moţiunea simplă trece, deşi nu sunt obligat, nu mai am de ce să fiu ministru

Ministrul Educaţiei, Daniel David, a declarat sâmbătă că îşi va da demisia din funcţie în…

9 ore ago

Guvernul spune că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a fost luată de coaliţie

Guvernul a transmis, sâmbătă, că decizia eliminării plafonării adaosului comercial la alimentele de bază a…

9 ore ago

This website uses cookies.

Read More