Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzCoaliţia de guvernare “merge mai departe”, iar Vlad Voiculescu va continua la Ministerul Sănătăţii, a declarat vicepremierul Dan Barna, copreşedintele USR PLUS, potrivit Agerpres.
“Mesajul e unul foarte simplu. Coaliţia merge mai departe, coaliţia este asumată pe reformele pe care le-am propus în programul de guvernare. Continuăm în această structură, pentru că este foarte important ca acest Guvern să-şi îndeplinească programul de guvernare. A fost o discuţie…discuţia firească, de altfel, a coaliţiei, am discutat despre Radio şi TVR, despre schema HORECA, am discutat, evident, şi despre subiectul legat de situaţia de la Sănătate. Există o susţinere la nivelul actualului ministru Vlad Voiculescu, care se va reflecta, bineînţeles, şi în perioada următoare. Vlad continuă la Ministerul Sănătăţii, nu a fost niciun moment în discuţie în coaliţie ideea ca Vlad să fie demis sau să se retragă. Obiectivul general al coaliţiei şi al nostru, al fiecăruia dintre noi, este ca acele obiective pe care le avem în programul de guvernare să devină realitate”, a declarat Dan Barna, luni, la Parlament, întrebat cum au decurs discuţiile în coaliţia de guvernare şi dacă Vlad Voiculescu rămâne în fruntea Ministerului Sănătăţii.
Restricţiile de circulaţie impuse pe Splaiul Independenţei pentru realizarea lucrărilor la planşeul Unirii sunt ridicate…
Agenţia de evaluare financiară Fitch Ratings a revizuit, vineri, perspectiva asociată ratingului Poloniei, la "negativă",…
Liderul ucrainean Volodimir Zelenski a replicat propunerii preşedintelui rus Vladimir Putin, care insistă ca locul…
Federaţia Patronatelor Întreprinderilor Mici şi Mijlocii Bucureşti-Ilfov atrage atenţia că presiunea financiară generată de costurile…
Jocurile de noroc online ilegale au generat aproape trei sferturi din veniturile din jocuri de…
Fondul Proprietatea a completat convocatorul AGA din 29 septembrie cu propunerile transmise de Ministerul Finanțelor,…
This website uses cookies.
Read More