Politica

Barna: E foarte probabil că vom avea o echipă – candidat la prezidenţiale şi nominalizare pentru premier

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat joi seară că, dacă moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă nu trece, atunci vor fi reluate negocierile în Parlament, adăugând că probabil în următoarele săptămâni va fi desemnat candidatul USR PLUS la prezidenţiale, dar va fi anunţată şi nominalizarea pentru premier.

“Dacă moţiunea nu trece, ne întoarcem înapoi la tabla de scris, la negocieri în Parlament. Eu sunt perfect conştient că rezolvăm obiectivele acestea (n.r. – ‘Fără Penali’, alegerea primarilor în două tururi etc.) numai dacă avem o majoritate, decât dacă avem un guvern, PNL spune că îşi doreşte. Probabil în următoarele câteva săptămâni, vom decide în cadrul alianţei care va fi candidatul în baza discuţiilor, avem negocieri în desfăşurare. Sunt şapte colegi de la USR, şapte de la PLUS, stăm de vorbă. Viziunea e guvernarea 2020, candidatura la prezidenţiale e doar o cărămidă într-o construcţie mai largă. Vorbim şi de alegerile locale”, a afirmat Barna, la Realitatea TV, potrivit Agerpres.

Liderul USR a spus că în cadrul negocierilor “e foarte probabil” să se definitiveze o echipă formată din candidatul la prezidenţiale şi nominalizare pentru premier.

“Noi am făcut un pariu cu România, că această Alianţă USR PLUS poate să devină următorul jucător consistent din politica din România şi următorul nucleu în jurul căruia se va forma guvernul. E foarte probabil că vom avea o echipă, unul ar putea să fie candidat pentru prezidenţiale, celălalt să fie nominalizare pentru premier. Ar putea să fie un rezultat al negocierilor. În comisia de negocieri încercăm să ne dăm seama cum ar arăta mai bine această echipă pentru a fi mai credibili şi a putea să răspundem mai bine aşteptărilor cetăţenilor. Vom avea un răspuns într-un termen scurt. Avem şi sondaje făcute, avem nişte rezultate la care ne uităm în discuţiile pe care le avem”, a afirmat Barna.

Cât despre intrarea USR la guvernare dacă moţiunea de cenzură va trece, Dan Barna a reiterat că partidul său susţine parlamentar orice guvern, însă fără PSD.

“România are nevoie să scape de acest Guvern. Se insistă pe intrarea USR PLUS la guvernare. Am spus că susţinem parlamentar orice guvern fără PSD cu toată energia. Prezidenţialele sunt următoarele alegeri, participăm la această competiţie”, a precizat preşedintele USR. 

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

3 ore ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

3 ore ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

3 ore ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

7 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

7 ore ago

This website uses cookies.

Read More