Politica

Barna: Există posibilitatea să ajungem în situaţia ca vaccinarea să fie obligatorie în cazul medicilor sau a personalului medical

Vicepremierul Dan Barna a declarat marţi că vaccinarea obligatorie pentru anumite categorii nu este un scenariu care trebuie eliminat, dacă lucrurile se vor agrava în ceea ce priveşte pandemia de COVID-19, el făcând referire la personalul medical.

“Nu suntem încă acolo şi îmi doresc să nu ajungem, însă dacă lucrurile vor degenera şi dacă nu vom avea o cotă de vaccinare şi cifrele vor creşte foarte mult pe ceea ce înseamnă impactul acestei variante Delta – pentru că problema este foarte clară, avem 93% dintre cei testaţi pozitiv cu Delta sunt persoane nevaccinate -, este foarte clar că avem o vulnerabilitate mare pe acea componentă importantă din România care nu s-a vaccinat. Da, există posibilitatea să ajungem în situaţia să trebuiască să luăm o măsură de genul vaccinarea este obligatorie în cazul medicilor sau a personalului medical. (…) Astăzi, nu discutăm despre vaccinarea obligatorie pentru nicio categorie, însă nu este un scenariu care trebuie eliminat pentru că lucrurile, dacă se vor agrava, vor trebui luate măsuri”, a spus Barna la Parlament, după şedinţa coaliţiei, potrivit Agerpres.

El a susţinut că astfel de propuneri ar trebui să vină de la specialişti.

“Nu am o analiză clară venită de la specialişti în acest moment”, a mai spus Barna.

Liderul USR-PLUS a subliniat importanţa vaccinării.

“Toate aceste măsuri despre care am vorbit în spaţiul public, despre care a vorbit şi ministrul Sănătăţii se referă la situaţii în care incidenţa depăşeşte 2 la mie sau 3 la mie şi atunci şi relaxările pe care le-am văzut aseară. Ele sunt active în momentul acesta, dacă însă într-o localitate se va ajunge la o incidenţă peste 2 la mie, se va reveni la sistemul de relaxări, de reglementare din iulie, iar dacă va depăşi 3 la mie, se va reveni înapoi la sistemul de reglementare care era la 1 iunie. În felul acesta, şi măsurile despre care am vorbit se vor aplica doar în acele localităţi în care avem o creştere a incidenţei. Or tocmai – şi acesta este mesajul pe care continui să-l spun în spaţiul public – pentru a nu ajunge în localităţile României să trebuiască să discutăm despre aceste măsuri de prevenţie, este important să ne vaccinăm. Vaccinându-ne, ne asigurăm că localităţile noastre rămân cu o incidenţă redusă sub 1 la mie, astfel încât să nu existe discuţiile legate de limitările de acces”, a afirmat Barna.

El a precizat că perspectiva de măsuri de prevenţie este una foarte reală, iar aceasta va fi necesară dacă impactul vaccinării anti-COVID-19 nu creşte.

Articole recente

Oficialii americani și chinezi poartă discuții în Spania cu privire la problemele comerciale și termenul limită pentru TikTok

Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…

19 minute ago

Rusia își demonstrează puterea militară cu rachete hipersonice și bombardiere în timpul exercițiilor militare – Reuters

Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…

25 de minute ago

MAE: Ambasadorul Federaţiei Ruse, convovocat în legătură cu încălcarea spaţiului aerian al României

Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…

28 de minute ago

Partidul de extremă dreapta AfD se preconizează că va înregistra câștiguri la  alegerile din Renania de Nord-Westfalia

Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…

5 ore ago

Elon Musk a cerut dizolvarea parlamentului şi schimbarea guvernului britanic într-un mesaj video transmis la mitingul extremei dreapta de la Londra

Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…

5 ore ago

This website uses cookies.

Read More