Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzSursa foto: Facebook
Copreşedintele USR PLUS Dan Barna şi-a exprimat speranţa, vineri, ca la Congresul partidului să existe “maturitatea” de a se alege cea mai bună opţiune pentru conducerea formaţiunii, adăugând că un al treilea candidat este bine venit.
“Am spus-o de fiecare dată, USR PLUS este un partid deschis. Orice coleg care doreşte să vină cu o propunere în fata partidului e liber şi bine venit să o facă. Avem încă un coleg contracandidat, foarte bine, sunt convins că înţelepciunea noastră ca partid, care ne-a adus în patru ani de la înfiinţare, practic, la guvernare, atingându-ne obiectivele de pe drum, va avea şi de data aceasta forţa şi maturitatea să aleagă cea mai bună opţiune pe care o avea partidul pe masă la momentul alegerilor”, a declarat Barna, la Guvern, potrivit Agerpres.
Senatorul Irineu Darău şi-a anunţat, joi, candidatura la şefia USR PLUS, menţionând că este convins că, dacă Dan Barna va fi preşedinte încă patru ani şi virtual candidat la prezidenţiale, şansele partidului pentru alegerile din 2024 sunt foarte puţine.
“Candidez pentru preşedinţia USR PLUS. Am intrat în partid pentru visul de a schimba în bine România, iar USR PLUS trebuie să accelereze în această direcţie. Altfel, vom rata şansele şi vom irosi speranţele unei întregi generaţii. Membru cu membru, redevenim puternici”, a scris Darău, pe Facebook.
În opinia sa, USR PLUS este “într-un punct deloc bun”.
„Marea Britanie este solidară cu Polonia, România, Ucraina și aliații noștri din NATO în condamnarea…
Serviciul de Protecție al Poloniei a neutralizat o dronă care zbura deasupra clădirilor guvernamentale (Parkowa)…
Utilitatea domnului Marius-Gabriel Lazurcă la București e mai mare decât în poziția sa de ambasador,…
Preşedintele Nicuşor Dan a afirmat, luni seară, că, dacă George Simion ar fi câştigat alegerile…
Primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouțanu, a solicitat președintelui României, Nicușor Dan, premierului Ilie Bolojan, mai…
Omul de afaceri Jurgen Faff, administratorul companiei aeriene FLYLILI, care ar fi transportat în Congo…
This website uses cookies.
Read More