Industrie

Barometrul Industrial: August a fost o lună neagră pentru industrie care a căzut în zona de contracţie la toţi indicatorii de creştere

Luna august a fost o lună neagră pentru industrie care a căzut în zona de contracţie la toţi indicatorii de creştere, la fel ca în august 2018, numai că în acest an căderea a fost mult mai dură, potrivit Barometrulului Industrial IRSOP & SNSPA Facultatea de Management. 

Deşi activitatea s-a redus masiv, costurile de producţie au crescut brusc, ceea ce poate semnala o intensificare a presiunii inflaţionare, conform Barometrului.

O uşoară creştere s-a produs şi în zona preţurilor de desfacere a produselor în curs, probabil ca o reacţie la prăbuşirea comenzilor noi. 

Aşteptările managerilor pentru următoarele 6 luni sunt confuze, potrivit Barometrului. Sunt  aşteaptate restartări sprijinite de export şi impedimente create de nivelul scăzut al cererii şi de creşterea costurilor de producţie.

 

PRODUCŢIA

  • Volumul producţiei a căzut de la 52 de puncte în iulie la 48 în august. Alunecarea în zona de contracţie, sub 50 de puncte, s-a produs de două ori în primele 8 luni ale anului, în ianuarie şi acum în august. Căderea din ianuarie a arătat că în urma şocului, creşterea rămâne modestă şi instabilă.
    • Stocurile au rămas în zona de contracţie la 45 de puncte faţă de 46 în iulie.

CEREREA

  • Comenzile noi s-au contractat puternic la 45 de puncte.
  • Comenzile pentru export s-au contractat mai mult ajungând la 43 de puncte.
  • Importurile de materii prime s-au redus inevitabil pe fondul scăderii exportului şi a reducerii cererii interne. E a doua oară în acest an când importurile se contractă din cauza perspectivelor nefavorabile ale activităţii viitoare.

FORŢA DE MUNCĂ

Numărul de salariaţi se află în contracţie din luna aprilie, iar contracţia se prelungeşte şi se accentuează. Indicele a ajuns în august la 44 de puncte.

COSTURI ŞI VENITURI

  • Costurile de producţie cresc, chiar dacă activitatea încetineşte. În august indicatorul arăta 66 de puncte, în expansiune cu 4 puncte faţă de luna trecută. Creşterea costurilor ar putea fi cauzată de creşterea autonomă a preţurilor la import şi de creşterea salariilor reale în industrie.
  • Preţurile se află şi ele în zona de creştere la 55 de puncte staţionare faţă de luna
    iulie.

AŞTEPTĂRILE

Indicatorul global de încredere a managerilor a crescut puţin, la 55 de puncta faţă de 52 în luna iulie, dar se află departe de cele 70 de puncte pe care le avea în ianuarie 2019. Optimismul creşte în general pe baza aşa-numitelor aşteptări adaptative. Managerii cunosc ciclurile economice şi dinamica sezonieră. După o vară „secetoasă” în materie de activitate se aşteaptă la o revenire sănătoasă în lunile următoare. Uneori predicţia se confirmă, alteori nu.Dacă exporturile nu îşi revin, probabil că industria nu va reuşi să iasă din contracţie prea curând.

Începând din 2014, în fiecare lună, IRSOP şi SNSPA întreabă un eşantion de manageri dacă în firma lor producţia, comenzile, stocurile, angajările şi alţi parametrii au crescut sau au scăzut faţă de luna precedentă. Un index bazat pe raportul net dintre răspunsuri semnalează expansiune dacă trece de 50 de puncte şi contracţie dacă scade sub 50.

 

Articole recente

Victor Ponta: Povestea lui Boloș este o mare ipocrizie și o fugă de răspundere

În România, prim-ministrul nu poate aloca niciun ban public, nu poate face nicio cheltuială și…

5 minute ago

OMV Petrom anunță al doilea contract de servicii de Market Making pentru Emitent încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional AG

În vederea susținerii lichidității acțiunilor sale listate, OMV Petrom a încheiat cu Raiffeisen Bank Internațional…

36 de minute ago

Acordul cu Mercosur nu oferă garanţii serioase pentru fermierii din UE, afirmă Daniel Buda

România se opune formei actuale a Acordului de parteneriat UE-Mercosur deoarece din perspectivă agricolă nu…

o oră ago

Franța: Protestele „Blocați totul” amenință să blocheze transportul și alte servicii în întreaga țară

Franța se confruntă astăzi cu multe perturbări, întrucât protestele „Blocați totul”, organizate de o coaliție…

o oră ago

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

3 ore ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția – actualizare comunicat DNA

Actualizare: COMUNICAT DNA În cauza mediatizată prin comunicatul nr. 514/VIII/3 din 09 septembrie 2025, procurorii din…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More