Politica

Băsescu: Se pare că postul de secretar general NATO a fost scos la concurs; Iohannis s-a înscris la concurs

Fostul preşedinte al României Traian Băsescu a precizat marţi seara că desemnarea secretarului general NATO reprezintă un act politic pe care şi-l arogă în primul rând Statele Unite, dar şi Marea Britanie şi Franţa, opinând că este foarte bine dacă prin candidatura anunţată de Klaus Iohannis se pune sub semnul întrebării prezenţa lui Mark Rutte în această funcţie.

“Trebuie să ştiţi că, în interiorul NATO, desemnarea secretarului general este un act politic, pe care şi-l arogă în primul rând Statele Unite, dar şi celelalte două puteri nucleare din NATO – Marea Britanie şi Franţa. De asemenea, în desemnarea secretarului general NATO se are în vedere şi rotaţia prezenţei în Consiliul de Securitate a membrilor nepermanenţi, în aşa fel încât cele trei puteri nucleare să nu aibă surprize la voturi. Lucrurile sunt foarte complicate. Personal, aş spune, poate puţin ironic, că nu am crezut niciodată că se scoate la concurs postul de secretar general NATO, dar se pare că s-a scos şi domnul Iohannis s-a înscris la acest concurs. Rămâne de văzut care va fi finalul”, a declarat Traian Băsescu, la Digi 24.

În opinia sa, este foarte bine dacă prin candidatura lui Klaus Iohannis se pune sub semnul întrebării prezenţa lui Mark Rutte în funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.

“Mark Rutte este un om care dispreţuieşte România şi nu ar trebui să acceptăm prezenţa lui în nicio funcţie la nivel NATO sau la nivelul Uniunii Europene. Şi-a condus destul ţara şi a făcut destul rău României”, a afirmat fostul şef al statului.

Traian Băsescu a subliniat că această candidatură a lui Klaus Iohannis trebuie în mod obligatoriu să fie susţinută şi de Guvern şi de Ministerul Afacerilor Externe.

“Dacă Iohannis a făcut acest anunţ fără a avea o strategie de negocieri de politică externă legată de desemnarea dânsului a făcut o mare greşeală, pentru că nu poţi să obţii această funcţie decât cu nişte negocieri extraordinare”, a punctat el.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat marţi că a decis să intre în competiţie pentru funcţia de secretar general al Alianţei Nord-Atlantice.

“Îmi asum această candidatură în numele României”, a declarat Klaus Iohannis, la Palatul Cotroceni.

Articole recente

SUA: Rezerva Federală menţine nemodificată dobânda,sfidând solicitările preşedintelui Donald Trump de relaxare a politicii monetare

Rezerva Federală a SUA (Fed) a menţinut dobânda de referinţă la un interval cuprins între…

2 ore ago

Ionuţ Aurică – numit vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală

Ionuţ Aurică a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală,…

2 ore ago

Poate exista prosperitate fără educație financiară? Cum eliminăm inegalitățile economice printr-o abordare sistemică  (analiză ISF)

Valentin Ionescu (foto stânga), Președintele Institutului de Studii Financiare (ISF) și Ieronim Ștefan (dreapta), coordonatorul…

4 ore ago

Foto și video de la erupția vulcanului Klyuchevskoy

 Serviciul Geofizic al Academiei Ruse de Științe a publicat pe canalul său de Telegram foto…

4 ore ago

Robert Cosmin Pană, numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un mandat de patru ani

Robert Cosmin Până a fost  numit Director General Adjunct al SAI Muntenia Invest, pentru un…

4 ore ago

Emiratele Arabe Unite construiesc o conductă care va transporta apă desalinizată către sudul Fâşiei Gaza

Emiratele Arabe Unite (EAU) vor începe, cu acordul Israelului, construcţia unei conducte importante ce va…

6 ore ago

This website uses cookies.

Read More