“Trump va pleca, America rămâne! Implicat masiv în campania pentru susţinerea lui Viktor Orban, tandemul Donald Trum – Vladimir Putin, a fost bătut măr de poporul maghiar. Duminică Trump şi Putin au aflat că există ceva mai puternic decât armele lor nucleare aducătoare de moarte, mai puternic decât bombardierele lor aducătoare de moarte, mai puternic decât rachetele lor aducătoare de moarte, mai puternic decât milioanele lor de soldaţi gata să moară pe câmpurile de luptă invadând ţări străine, fără să ştie de ce. Acest “ceva mai puternic” decât armele se numeşte “vot democratic””, a scris Băsescu pe Facebook, potrivit Agerpres.
Potrivit acestuia, “şi Trump şi Putin urăsc democraţia”.
“Ei urăsc Europa Democratică, urăsc Europa Unită, urăsc Europa cu Reguli, urăsc Europa cu Valori. Trump şi Putin îşi doresc să destrame Europa pentru a o controla şi stăpâni. Duminică au aflat că nu se poate! Trump va pleca, America rămâne!”, a transmis Băsescu.