International

BCE a lăsat nemodificată dobânda de referinţă dar recunoaşte că inflaţia se atenuează

Banca Centrală Europeană (BCE) a decis joi menţinerea nemodificată a dobânzilor, pentru a patra oară consecutiv, în linie cu aşteptările analiştilor, dar a recunoscut că atenuarea inflaţiei este mai rapidă decât estima, ceea ce potenţial deschide calea spre reducerea dobânzilor în acest an, transmit DPA şi Reuters, potrivit Agerpres.

Anul trecut, BCE a majorat dobânzile la un nivel ridicat record, dar datele privind inflaţia exclud o nouă înăsprire a politicii monetare, mutând dezbaterea spre momentul la care va începe reducerea dobânzilor.

Ca urmare a deciziei adoptate joi, rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi ratele dobânzilor la facilitatea de creditare marginală şi la facilitatea de depozit vor rămâne nemodificate la nivelurile de 4,50%, 4,75% şi, respectiv, 4%. Acesta este cel mai ridicat nivel al dobânzii de la lansarea monedei euro în 1999.

“Proiecţiile privind inflaţia au fost revizuite în scădere, în special pentru 2024, ceea ce reflectă în principal contribuţia mai scăzută de pe urma preţurilor la energie”, se arată în comunicatul BCE.

Instituţia cu sediul la Frankfurt a redus pentru al doilea trimestru consecutiv proiecţiile privind inflaţia, estimând acum o creştere a preţurilor de 2,3% anul acesta, faţă de un nivel de 2,7% estimat anterior. Aceasta ar putea însemna că BCE ar putea atinge ţinta de inflaţie de 2% anul acesta, şi nu anul viitor, aşa cum prognoza.

Inflaţia s-a apropiat în ultimele luni de ţinta BCE de 2% în urma scăderii preţurilor la energie şi a stagnării economiei zonei euro, pentru al doilea an consecutiv.

Datele preliminare publicate la 1 martie de Eurostat arată că rata anuală a inflaţiei în zona euro s-a situat luna trecută la 2,6%, în scădere de la 2,8% în ianuarie, deşi analiştii se aşteptau la un nivel de 2,5% în februarie. Inflaţia este acum mult sub nivelul de vârf de 10,6% înregistrat în octombrie 2022 şi se îndreaptă spre ţinta BCE de 2%.

Inflaţia de bază (core inflation), adică ceea ce rămâne după ce sunt eliminate preţurile pentru bunuri volatile, precum energia şi alimentele, s-a redus la 3,1% în februarie, de la 3,3% luna precedentă, în timp ce analiştii se aşteptau luna trecută la o scădere până la 3%. Inflaţia de bază este indicatorul urmărit cu atenţie de BCE la elaborarea deciziilor sale de politică monetară.

“Deşi majoritatea indicatorilor care compun inflaţia de bază s-au atenuat, presiunile asupra preţurilor interne rămân ridicate, în contextul creşterii solide a salariilor”, se arată în comunicatul BCE.

“Nu există încă dovezi clare că actuala creştere a costurilor cu mâna de lucru nu se va finaliza în preţuri mai mari de consum, alimentând o spirală de tip salarii-preţuri”, spune Anatoli Annenkov, economist la banca franceză Societe Generale.

Analiştii se aşteaptă ca BCE să reducă de trei-patru ori dobânzile anul acesta, începând din iunie.

De asemenea, BCE se aşteaptă ca economia zonei euro să crească cu 0,6%, după ce în decembrie previziona un nivel de 0,8%. În 2025 şi în 2026 este estimată o expansiune de 1,5%.

Articole recente

Pană de curent masivă la Berlin, poliţia nu exclude o incendiere cu ‘motivaţie politică’

Zeci de mii de locuinţe din Berlin erau fără electricitate marţi în jurul prânzului, după…

17 minute ago

Remus Ștefureac, INSCOP Research: ”Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO)”

Majoritatea covârșitoare a populației susține orientarea României spre Vest (UE, SUA, NATO), potrivit unui sondaj…

21 de minute ago

Companiile spaniole de energie electrică avertizează că rețeaua electrică este saturată

Grupul de lobby al companiilor spaniole de energie electrică Aelec a avertizat marți că cea…

28 de minute ago

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei este anchetat, potrivit presei de stat

Fostul vicepreședinte al Băncii Chinei, Lin Jingzhen, este anchetat pentru o presupusă încălcare a legii…

34 de minute ago

Compania românească INTERCEREAL a demarat un nou program de investiții destinat extinderii irigațiilor, de circa 10 milioane de euro  

Într-o perioadă în care agricultura românească se confruntă tot mai des cu secetă și schimbări…

56 de minute ago

ANALIZĂ XTB, Claudiu Cazacu: Parisul se confruntă cu o nouă criză politică. Instabilitatea amenință economia și piețele

Franța se află, din nou, în criză guvernamentală. Căderea executivului francez, al patrulea în doi…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More