Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzBăncile din zona euro pierd milioane de euro din cauza contractanţilor de servicii de tehnologie care îi lasă baltă, se arată într-un raport al Băncii Centrale Europene, unde creditorii sunt avertizaţi în privinţa deficienţelor în abordarea riscurilor cibernetice, transmite Reuters, potrivit Agerpres.
BCE a efectuat anul acesta un sondaj în rândul băncilor pe care le supervizează şi a efectuat 22 inspecţii din 2020 pentru a testa cum sunt pregătite băncile să facă faţă riscurilor, inclusiv atacuri informatice, sisteme IT învechite şi contractanţi care nu-şi respectă obligaţiile. În special acest domeniu a costat băncile 148 milioane de euro în 2022, o creştere de 360% faţă de 2021, ca rezultat al “indisponibilităţii sau calităţii slabe a serviciilor externalizate”.
“Aceste pierderi sunt legate de un număr redus de evenimente cibernetice şi subliniază încă o dată necesitatea de a gestiona corespunzător riscurile care decurg de pe urma dependenţei de furnizorii de servicii”, se arată în raportul Băncii Centrale Europene,
Deşi instituţia avertizează că pierderile “sunt concentrate la câteva instituţii semnificative şi nu reprezintă o tendinţă în sectorul bancar”, testele au arătat că “aranjamentele băncilor de externalizare nu au reuşit deseori să rezolve cerinţele de securitate IT”.
Băncile folosesc şi mai mult externalizarea după ce au trecut de la stocarea informaţiilor pe propriile servere la servicii de cloud computing.
Cheltuielile cu serviciile de cloud computing au urcat cu 56% în 2022, reprezentând 3,1% din toţi banii cheltuiţi de bănci în domeniul IT, a precizat BCE, iar deficienţe “mai severe şi mai extinse decât se estima” s-au constatat în privinţa modului în care creditorii abordează riscurile cibernetice.
Multe bănci nu reuşesc să identifice toate potenţialele riscuri sau nu au sisteme adecvate pentru a detecta şi a răspunde la incidente.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More