Industrie

BCE cere detalii de la bănci cu privire la expunerea lor pe fondul Greensill, aflat în pragul falimentului, şi pe grupul GFG Alliance, cu afaceri şi în România

Banca Centrală Europeană a cerut băncilor de pe continent să transmită detalii cu privire la expunerea lor pe fondul britanic cu probleme Greensill precum şi pe principalul client al acestui fond, grupul GFG Alliance, în condiţiile în care oficiali încearcă să înţeleagă dacă este ţinută criza sub control, informează Financial Times, potrivit Agerpres.

Săptămâna trecută, fondul Greensill a fost împins în pragul falimentului după ce banca elveţiană Credit Suisse a suspendat o linie de finanţare de 10 miliarde de euro către fondul britanic, iar Autoritatea de supraveghere bancară din Germania a îngheţat conturile unei subsidiare bancare din Bremen a fondului Greensill.

Citând surse din apropierea acestui dosar, Financial Times susţine că supervizorii de la BCE au cerut băncilor să ofere detalii cu privire la împrumuturile restante către Greensill şi GFG Alliance, acesta din urmă fiind un grup care operează mai multe oţelării la nivel mondial, inclusiv Sidex Galaţi, şi se bazează puternic pe Greensill pentru finanţare.

O sursă a precizat că este vorba de o măsură standard şi nu reflectă îngrijorări crescută la nivelul BCE.

De asemenea, Financial Times susţine că grupul american de investiţii Apollo Global Management poartă discuţii pentru a achiziţiona unele părţi din fondul Greensill. Pe parcursul weekend-ului discuţiile s-au purtat “la viteză maximă” însă “mai rămân de rezolvat foarte multe detalii tehnice”, a spus o sursă din apropierea discuţiilor, care a adăugat că o tranzacţie ar putea fi evaluată la aproximativ 100 milioane de dolari.

Cu toate acestea, sursele au precizat că Apollo Global Management vrea să ia cei mai solvabili clienţi ai Greensill, dar nu şi expunerea fondului pe GFG Alliance. De asemenea, grupul american nu este interesat multe companii pe care Greensill le-a finanţat via fondurile împrumutate de la Credit Suisse.

Financial Times subliniază că indiferent care va fi impactul acestui scandal asupra sistemului financiar, problemele de la Greensill vor afecta GFG Alliance, care a fost transformat de antreprenorul Sanjeev Gupta într-un imperiu global cu venituri de 20 de miliarde de dolari şi 30.000 de angajaţi.

În luna iulie 2019, Liberty Steel, o companie cu sediul în Marea Britanie care este deţinută de GFG Alliance, a plătit 740 de milioane de euro pentru a prelua o serie de oţelării din Cehia, România, Macedonia de Nord, Italia şi Belgia de la grupul ArcelorMittal. Activă pe plan global, Liberty Steel are o capacitate anuală de producţie de 13 milioane de tone în Europa, 72% din volumul total, şi are 17.000 de angajaţi pe continent.

Articole recente

UE trebuie să sporească presiunea asupra Rusiei prin sancțiuni suplimentare, subliniază Kaja Kallas în plenul PE

Uniunea Europeană trebuie să crească presiunea asupra Rusiei prin adoptarea unor sancțiuni suplimentare și prin…

9 minute ago

AUR a atacat la Curtea Consituţională patru dintre proiectele de lege din al doilea pachet pe care Guvernul şi-a angajat răspunderea în Parlament

Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) anunţă, marţi, că a depus la Curtea Constituţională patru sesizări…

12 minute ago

Trimisul UE pentru sancţiuni, la Washington pentru a discuta cu omologii americani despre noi sancţiuni împotriva Rusiei

Trimisul Uniunii Europene pentru sancţiuni, David O'Sullivan, s-a deplasat la Washington cu o echipă de…

30 de minute ago

Concernul german Rheinmetall va furniza Ucrainei un nou sistem de apărare împotriva dronelor

Producătorul german de armament Rheinmetall va furniza Ucrainei noul sistem de apărare antiaeriană Skyranger, pentru…

32 de minute ago

Electrica și Romgaz vor dezvolta proiecte de energie verde, cu o putere totală instalată de până la 400 MW

Electrica și Romgaz semnează un Memorandum de înțelegere pentru dezvoltarea de capacități de producție și…

55 de minute ago

PEFA lansează Indexului Antreprenoriatului Feminin la Chișinău

Patronatul European al Femeilor de Afaceri PEFA organizează, în data de 17 septembrie, la Chișinău,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More