International

BCE devine mai încrezătoare în privinţa evoluţiei inflaţiei (Christine Lagarde)

Banca Centrală Europeană devine mai optimistă că va putea ţine inflaţia sub control şi va reflecta asupra acestei idei la reuniunea de politică monetară din octombrie, a afirmat luni preşedintele BCE, Christine Lagarde, în Parlamentul European, transmite Bloomberg, potrivit Agerpres.

“Inflaţia ar putea creşte temporar în trimestrul patru din 2024, după ce precedentele scăderi ale preţurilor la energie au dus la reducerea ratei anuale a inflaţiei, dar cele mai recente evoluţii consolidează încrederea noastră că inflaţia va reveni la ţinta BCE de 2% în timp util. Vom ţine cont de aceste evoluţii la următoarea noastră reuniune de politică monetară, în 17 octombrie”, a declarat Christine Lagarde.

Oficialul a avertizat că economia se confruntă cu dificultăţi, iar cel mai recent sondaj publicat de S&P Global arată că activitatea economică în zona euro s-a contractat luna aceasta semnificativ şi neaşteptat, pe fondul declinului sectorului serviciilor, în timp ce s-a accelerat scăderea în industrie.

Tendinţa de reducere a inflaţiei se menţine în cele 20 de state membre ale zonei euro, iar analiştii se aşteaptă ca datele publicate vineri în Franţa şi Spania să arate o creştere a preţurilor sub ţinta BCE, de 2%. Luni, datele publicate de autorităţile din Italia şi Germania au arătat o încetinire a inflaţiei în septembrie. Investitorii se aşteaptă ca la şedinţa monetară din octombrie Banca Centrală Europeană să anunţe a treia reducere a dobânzilor.

“În continuare, nivelul redus al unor indicatori sugerează că redresarea economiei se confruntă cu dificultăţi. Ne aşteptăm în timp la o consolidare a redresării, deoarece majorarea salariilor va permite gospodăriilor să consume mai mult”, a declarat Lagarde.

În 12 septembrie, Banca Centrală Europeană a decis o nouă reducere a dobânzii de bază cu 25 puncte de bază, pe măsură ce inflaţia încetineşte, iar creşterea economică pierde din elan, dar nu a oferit niciun fel de indicii cu privire la următorii paşi.

“Consiliul guvernatorilor a decis să scadă cu 25 de puncte de bază rata dobânzii la facilitatea de depozit…În consecinţă, rata dobânzii la facilitatea de depozit va fi redusă la 3,50%. Rata dobânzii la operaţiunile principale de refinanţare şi rata dobânzii la facilitatea de creditare marginală vor fi diminuate la 3,65% şi, respectiv, 3,90%. Modificările vor intra în vigoare începând cu data de 18 septembrie 2024”, se arată în comunicatul publicat la finalul reuniunii Consiliului guvernatorilor BCE.

În condiţiile în care o nouă reducere a costului creditului era aşteptată de majoritatea observatorilor, atenţia investitorilor s-a îndreptat spre ce va urma, însă BCE nu a oferit niciun fel de indicii, repetând că deciziile sale vor fi luate de la o reuniune la alta.

“Consiliul guvernatorilor va continua să urmeze o abordare bazată pe date şi de la o şedinţă la alta pentru a determina nivelul de restrictivitate şi durata corespunzătoare de aplicare a acesteia. Consiliul guvernatorilor nu îşi asumă vreun angajament prealabil cu privire la o anumită traiectorie a ratelor dobânzilor”, se precizează în comunicatul BCE.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

20 de ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

20 de ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

21 de ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

21 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

21 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

22 de ore ago

This website uses cookies.

Read More