Evenimente

BCE este pregătită să reacţioneze la orice turbulenţe post-Brexit

Banca Centrală Europeană (BCE) a dat asigurări că este gata să acţioneze în cazul oricărei volatilităţi de pe pieţe, în urma ieşirii Marii Britanii din Uniunea Europeană, transmite Reuters.

“BCE şi Banca Angliei (BoE) au activat, în martie 2019, o linie de swap valutar, prin care Banca Angliei se oferă să împrumute euro săptămânal creditorilor britanici. Ca parte a acordului, băncile centrale naţionale din zona euro (Eurosistem) sunt pregătite să să împrumute lire sterline creditorilor din zona euro, dacă va fi necesar”, se arată în comunicatul BCE, potrivit Agerpres.

Conform site-ului BCE, o linie de swap valutar permite unei bănci centrale să obţină lichiditate în monedă străină de la banca centrală care emite această monedă, de obicei cu scopul de a o furniza băncilor comerciale la nivel naţional. Aceste acorduri fac parte, de decenii, din setul de instrumente de politică monetară ale băncilor centrale.

În timpul crizei, liniile de swap valutar s-au dovedit cruciale pentru a rezolva problemele de lichiditate cu care s-a confruntat sistemul financiar global în urmă cu un deceniu.

Divizia de supervizarea a BCE a procesat aproximativ 25 de cereri de licenţă de la băncile care se relochează în zona euro şi estimează că, în urma Brexitului, 42 de bănci din zona euro îşi vor menţine sucursalele lor din Regatul Unit.

Instituţiile financiare cu sediul în Londra trebuie să solicite o licenţă nouă sau să o extindă pe cea actuală pentru a putea oferi servicii bancare în blocul comunitar şi după Brexit.

Băncile care vor acces la Uniunea Europeană, după Brexit, trebuie să-şi înfiinţeze mai mult decât ”o cochilie goală” în blocul comunitar, a avertizat, recent, Autoritatea Bancară Europeană (EBA), ceea ce ar putea determina un exod mai amplu al locurilor de muncă şi al afacerilor din Londra.

Statele membre ale Uniunii Europene şi-au dat, joi, acordul formal pentru acordul privind Brexitul, ultimul pas în procesul retragerii Marii Britanii din blocul comunitar.

Acordul a fost aprobat prin procedură scrisă, a precizat Consiliul European, după ce miercuri Parlamentul European a validat acordul prin care vineri, la ora 23:00 GMT, Brexitul a devenit efectiv.

Articole recente

Ce vede evaluatorul atunci când toți ceilalți văd doar prețul? (opinie Laurențiu Stan)

Autor: Laurenţiu Stan, consultant financiar, Kapital Minds Ce este valoarea? Ceea ce credem noi că…

36 de minute ago

Regatul Unit şi SUA vor semna un acord nuclear în timpul vizitei lui Trump la Londra

Londra şi Washingtonul vor semna un acord de colaborare pentru creşterea energiei nucleare în timpul…

54 de minute ago

Lecție de economie ascunsă în factura pentru energie electrică

De fiecare dată când deschizi factura de energie, apare aceeași întrebare: de ce prețul energiei…

55 de minute ago

Top 10 cele mai bune țări în care să te retragi la pensie

Tot mai mulți oameni caută să se pensioneze în străinătate în căutarea unui stil de…

3 ore ago

Coreea de Nord afirmă că statutul său de stat nuclear este ireversibil

Misiunea permanentă a Coreei de Nord la Naţiunile Unite a afirmat că statutul ţării ca…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More