Update articol:

BCE impune cerinţe suplimentare de capital pentru 13 bănci din zona euro

bce
Banca Centrală Europeană a impus cerinţe suplimentare de capital pentru 13 bănci din zona euro anul acesta, apreciind că şi-ar putea asuma mai multe riscuri decât pot absorbi, transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Această “suplimentare” a cerinţelor privind indicatorul efectului de levier, care măsoară capitalul de bază al băncii ca procent din activele sale totale, este echivalentul a 10 – 40 puncte de bază. Este cea mai importantă modificare din evaluarea anuală realizată de BCE pentru cele 113 bănci pe care le supervizează, care se află în general într-o situaţie bună.

“Calitatea activelor băncilor europene este robustă, nivelul capitalului lor este solid, au un nivel bun de profitabilitate şi sunt o sursă de încredere pentru acordarea de finanţare şi servicii financiare pentru firmele şi gospodăriile din Europa”, a afirmat Claudia Buch, preşedintele Consiliului de supraveghere al BCE

De asemenea, BCE a descoperit că 18 bănci nu au suficiente provizioane pentru creditele neperformante şi trebuie să-şi majoreze capitalul, faţă de 20 de creditori anul trecut. Nouă bănci se confruntă cu cerinţe suplimentare pentru expunerea lor la împrumutătorii puternic îndatoraţi.

BCE nu menţionează numele creditorilor.

Anul viitor, instituţia se va concentra pe riscurile geopolitice, inclusiv sancţiunile financiare şi atacurile cibernetice, şi ritmul redus de creştere al economiei.

BVB | Știri BVB
FONDUL PROPRIETATEA (FP) (09/01/2026)

AGEA CNAB din data de 9 ianuarie 2026 - a doua convocare

PURCARI WINERIES PUBLIC COMPANY LIMITED (WINE) (09/01/2026)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (09/01/2026)

Notificare - rascumparare actiuni proprii 22.12.2025-09.01.2026

S.N.G.N. ROMGAZ S.A. (SNG) (09/01/2026)

Contract cf. art. 234 lit. i) Reg. ASF 5 din 2018