International

BCE le spune bancherilor să fie mai selectivi cu clienţii riscanţi

Băncile din zona euro trebuie să fie mai selective cu clienţii care fac pariuri riscante pe pieţele financiare, cum sunt de exemplu fondurile speculative, şi să devină mai prudente atunci când îşi gestionează expunerea pe aceşti clienţi, a anunţat vineri Banca Centrală Europeană (BCE), transmite Reuters, potrivit Agerpres.

Acest anunţ venit de la BCE arată cum organismele de reglementare sunt mai atente la rolul jucat de instituţiile non-bancare, un sector care a ajuns să reprezinte aproximativ jumătate din sistemul financiar mondial.

Aşa-numitul sector non-bancar s-a umflat după criza financiară globală, pe măsură ce băncile tradiţionale au devenit puternic reglementate, şi, potrivit Consiliului de Stabilitate Financiară din G20, a ajuns la o mărime de 240.000 de miliarde de dolari.

Piaţa non-bancară are buzunare de “îndatorare ascunsă”, unde non-bănci, precum fondurile speculative sau companiile care se ocupă cu tradingul, împrumută de la bănci pentru a opera şi a accesa lichiditate.

Andrea Enria, preşedintele Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, a îndemnat vineri băncile să fie mai stricte cu aceşti clienţi şi să îi refuze atunci când o tranzacţie este mult prea riscantă.

“Eşecul unui client în a furniza informaţii ar trebui să conducă la o abordare mai conservatoare cu privire la garanţii, marje şi limite şi chiar şi la refuzarea clienţilor”, a spus Enria, într-o postare pe blog.

Enria a adăugat că BCE a descoperit cum un mediu de dobânzi reduse a “stimulat unele bănci să majoreze volumul capitalului furnizat unor contrapărţi riscante şi mai puţin transparente, inclusiv instituţii financiare non-bancare, precum fonduri speculative şi vehiculele de tip family offices”.

Colapsul fondului Archegos, în 2021, a provocat pierderi mari băncii elveţiene Credit Suisse şi altor bănci, iar BCE a derulat o analiză asupra modului în care băncile din zona euro gestionează riscul unui default al clientului cu privire la un contract pe derivative.

De asemenea, BCE a analizat legăturile între bănci şi traderii de materii prime precum şi între companiile de energie, după evoluţiile volatile apărute pe aceste pieţe ca urmare a războiului din Ucraina.

Andrea Enria a dezvăluit că BCE a identificat “unele progrese”, dar şi “mai multe deficienţe semnificative”, care variază de la garanţiile cerute de bănci de la aceşti clienţi şi până la prevederile legale ale contractelor lor. Enria a subliniat că BCE “va utiliza toate instrumentele de supervizare din arsenalul său pentru a se asigura că băncile pe care le urmăreşte vor corecta aceste deficienţe”.

Articole recente

Justiţia americană confirmă în apel condamnarea lui Trump la plata a 83 de milioane de dolari pentru defăimare

O curte de apel din New York a confirmat luni o decizie anterioară pronunţată împotriva…

41 de minute ago

Viktor Orban propune transformarea UE într-o structură cu cercuri concentrice

Premierul ungar Viktor Orban a sugerat transformarea structurii Uniunii Europene într-una a cercurilor concentrice şi…

43 de minute ago

Xi Jinping îndeamnă BCRIS “să reziste oricăror forme de protecţionism”

Preşedintele chinez Xi Jinping a cerut ţărilor BRICS să "reziste tuturor formelor de protecţionism", la…

44 de minute ago

Senat/Adoptare tacită: Acordul administraţiei locale, obligatoriu pentru activităţile economice ale operatorilor de jocuri de noroc

Plenul Senatului a adoptat tacit, luni, o propunere legislativă prin care se stabileşte obligativitatea acordului…

o oră ago

SRI a documentat un caz de trădare prin transmitere de secrete de stat, în formă continuată; suspectul – cercetat

Serviciul Român de Informații (SRI) transmite că, în cooperare și coordonare cu instituții partenere în…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More