Banci

BCE permite UniCredit să-şi majoreze la 29,9% participaţia deţinută la Commerzbank

Banca Centrală Europeană (BCE) a autorizat UniCredit SpA să-şi majoreze la 29,9% participaţia directă la grupul german Commerzbank AG, a anunţat, vineri, creditorul italian, transmit Reuters şi DPA, potrivit Agerpres.

Aprobarea BCE era aşteptată de analişti, ţinând cont de bilanţul solid al UniCredit şi de atitudinea autorităţilor de supervizare bancară de sprijinire a eforturilor de consolidare. Decizia BCE marchează un pas important în ceea ce ar putea deveni cea mai mare tranzacţie transfrontalieră din Europa din industria bancară de la criza financiară globală din 2008.

Încă există mulţi factori care ar urma să determine noi acţiuni şi calendarul lor asociat, a precizat UniCredit. Mai sunt necesare aprobări suplimentare înainte ca aproximativ 18,5% din acţiuni deţinute prin instrumente derivate să poată fi convertite în acţiuni fizice.

UniCredit a informat că acum calendarul său privind decizia unei potenţiale combinări cu Commerzbank va fi probabil extins dincolo de finalul lui 2025.

Între timp, Commerzbank a dat asigurări că autorizarea obţinută de UniCredit de la BCE pentru majorarea participaţiei la banca germană nu schimbă în mod fundamental situaţia şi va rămâne concentrată pe strategia sa.

În luna septembrie 2024, directorul general de la UniCredit, Andrea Orcel, a şocat elita politică şi economică din Germania după ce a preluat o participaţie importantă la Commerzbank, iar ulterior a majorat această participaţie până la aproape 30% şi a făcut presiuni pentru o combinaţie între cele două bănci.

Aprobarea venită de la BCE elimină un obstacol important pe partea de reglementare şi stabileşte cadrul pentru o aprobare din partea Consiliului de supervizare bancară din cadrul BCE, posibil până la finele lunii martie, apreciază analiştii.

În calitate de organism de supervizare a băncilor din zona euro, BCE poate bloca marile investiţii în bănci pe baza unor criterii precum soliditatea financiară a cumpărătorului şi reputaţia managerilor. Decizia organismului de supervizare trebuie aprobată şi de Consiliul guvernatorilor BCE, care este prezidat de preşedintele Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde.

În decembrie, UniCredit şi-a majorat participaţia deţinută la Commerzbank şi a anunţat că aşteaptă oportunitatea de a iniţia un dialog constructiv cu noul Guvern de la Berlin, după ce va fi format.

Directorul general al UniCredit, Andrea Orcel, a afirmat în mod repetat că ia în considerare o preluare deplină doar dacă tranzacţia este sprijinită de toţi acţionarii.

Articole recente

Topul celor mai bune orașe pentru Generația Z 

Bangkok, Thailanda, este orașul numărul 1 pentru Generația Z, în parte datorită scorurilor sale ridicate…

19 ore ago

Canada a eliminat multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA

Canada a eliminat vineri multe dintre tarifele de retorsiune impuse SUA, marcând un pas semnificativ…

19 ore ago

Cancelarul Merz, despre un acord de pace în Ucraina: Suntem la o distanţă de 10 kilometri şi am parcurs, poate, primii 200 de metri

Cancelarul german Friedrich Merz a descris eforturile de a ajunge la un acord de pace…

19 ore ago

Muncitorii străini au impulsionat economia zonei euro, afirmă Christine Lagarde

Preşedinta Băncii Centrale Europene, Christine Lagarde, a declarat sâmbătă, la simpozionul anual al Rezervei Federale…

20 de ore ago

În spatele importurilor masive de petrol rusesc ale Indiei: cel mai bogat om din Asia (Al Jazeera)

Importurile de țiței rusesc ale Reliance au crescut de la 3% înainte de războiul din…

20 de ore ago

Un atac cu drone ucrainene provoacă un incendiu și reducerea capacității centralei nucleare rusești de la Kursk

Un atac cu drone ucrainene a provocat un incendiu de scurtă durată la centrala nucleară…

20 de ore ago

This website uses cookies.

Read More