International

BCE: Politica monetară va fi influenţată de îmbătrânirea populaţiei

Îmbătrânirea populaţiei Europei riscă să antreneze recesiuni mai lungi şi reveniri mai slabe, ceea ce ar ridica noi constrângeri în materie de politică monetară, a avertizat miercuri economistul şef al Băncii Centrale Europene (BCE), Peter Praet, informează Reuters.

Evoluţiile demografice din Europa au dus deja la diminuarea ratei dobânzilor, ceea ce a privat BCE de o parte din puterea sa de foc convenţională şi a făcut mai dificil atingerea obiectivului său de inflaţie, a explicat Peter Praet într-o conferinţă organizată la Madrid.

Obiectivul BCE este o inflaţie mai mică dar apropiată de 2% însă acest obiectiv nu a mai fost atins în ultimii cinci ani şi nici nu ar urma să fie atins în acest deceniu, ceea ce sugerează că politica monetară şi-a pierdut o parte din putere chiar dacă BCE a adoptat măsuri excepţionale pentru a stimula economia.

“Ar trebui să fim prudenţi cu privire la plasarea unei mari poveri pe băncile centrale pentru ca acestea să introducă instrumente cu care să răspundă la probleme care sunt provocate de ineficienţe structurale economice şi financiare”, a spus Praet, citat de Agerpres. Acesta a subliniat că dacă până acum instrumentele neconvenţionale de politică monetară au fost eficiente, aşa-numită dobânda neutră a scăzut semnificativ pe măsură ce îmbătrânirea populaţiei a dus la creşterea economiilor, o mai mică creştere a productivităţii şi o creştere a proporţiei pensionarilor în raport cu muncitorii activi.

“Recesiunile ar putea să dureze mai mult iar fazele de revenire ar putea fi mai lente şi puţin profunde, cu un risc mai mare de ratare a obiectivului”, a spus Peter Praet. Potrivit acestuia printre soluţiile posibile se numără majorarea vârstei de pensionare şi politici care să încurajeze participarea la forţa de muncă, de exemplu printr-o mobilitate crescută sau programe de pregătire profesională. De asemenea, oficialul BCE a făcut un apel pentru politici care să relanseze creşterea productivităţii, în special prin extinderea măsurilor care există deja la ansamblul zonei euro.

Articole recente

OMV Petrom propune distribuirea de dividende speciale de 1.246 milioane lei

OMV Petrom propune distribuirea unui dividend special în valoare brută de 0,0200 lei pe acțiune, care…

5 ore ago

Thyssenkrupp are un cumpărător din India pentru divizia sa de oţel

Grupul industrial german Thyssenkrupp AG a anunţat marţi că firma indiană Jindal Steel International vrea…

5 ore ago

Franţa îşi reafirmă sprijinul pentru România după incursiunea unei drone ruseşti

Ministerul Afacerilor Externe al Franţei şi-a exprimat marţi susţinerea pentru România după ce o dronă…

5 ore ago

Statele Unite au restabilit complet statutul Ungariei în programul Visa Waiver

Statele Unite au restabilit complet statutul Ungariei în programul lor Visa Waiver, după ce guvernul…

5 ore ago

Mario Draghi deplânge lentoarea cu care Europa se reformează; von der Leyen dă vina pe celelalte instituţii

Fostul preşedinte al Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a deplâns marţi "lentoarea" cu care acţionează…

8 ore ago

Potra – rol semnificativ în finanțarea campaniei lui Georgescu; milioane de dolari ceruți lui Frank Timiș (rechizitoriu)

Mercenarul Horațiu Potra a avut un rol semnificativ în elaborarea și finanțarea campaniei electorale a…

8 ore ago

This website uses cookies.

Read More