Banci

BCE se confruntă că un nivel scăzut de încredere în rândul opiniei publice

Încrederea opiniei publice în Banca Centrală Europeană (BCE) pare să fi scăzut mai mult decât în cazul altor instituţii europene în ultimul deceniu, chiar dacă încrederea în moneda euro se menţine la un nivel robust, arată rezultatului unui studiu publicat luni de BCE, informează Reuters, potrivit Agerpres.

În condiţiile în care criza fianciară mondială a dus politica monetară la limită, BCE s-a confruntat cu un val de critici şi provocări juridice, ceea ce a generat semne de întrebare cu privire la politicile băncii şi modul în care comunică aceste politici către opinia publică.

BCE a lansat un proces de revizuire a strategiei sale, însă acest proces a trebuit să fie amânat din cauza pandemiei de coronavirus, care a forţat de asemenea instituţia de la Frankfurt să adopte măsuri şi mai radicale.

“Comparativ cu alte instituţii, atât europene cât şi naţionale, încrederea în BCE pare să fie afectată în mod disproporţionat de crize, înregistrând o scădere mai amplă şi o revenire mai lentă”, se arată în raportul BCE care se referă la deceniul care a trecut după criza financiară globală.

În consecinţă, încrederea în BCE este mai scăzută decât cea în Comisia Europeană sau Parlamentul European, chiar dacă 76% din cetăţenii din zona euro declară că au încredere în moneda euro.

Printre cei mai sceptici se numără Germania şi Austria, ţări care de mai mulţi ani critică politica monetară ultra-relaxată a BCE şi unde acum cetăţenii au mai multă încredere în guvernele naţionale decât în BCE. În rândul scepticilor, se regăsesc şi ţări care au suferit cel mai mult de pe urma crizei datoriilor suverane, precum Grecia şi Spania.

Raportul propune o serie de soluţii potenţiale dar subliniază de asemenea că BCE are o problemă de comunicare. “O comunicare mai accesibilă pentru persoane cu diferite nivele de educaţie şi cunoştinţe anterioare precum şi abordarea îngrijorărilor specifice ale cetăţenilor din diferite părţi ale zonei euro, precum rolul BCE în performanţele economice, poate creşterea în BCE”, susţine raportul publicat luni.

Raportul abordează şi problema nivelului de educaţie, susţinând că oamenii trebuie să înţeleagă mai bine ce fac băncile centrale şi serviciile pe care le furnizează aceste instituţii.

Articole recente

Drone neutralizate în spaţiul aerian al Poloniei/ Premierul Tusk: L-am informat pe Secretarul General al NATO cu privire la situația actuală

Preşedintele şi prim-ministrul Poloniei au fost notificaţi în legătură cu desfăşurarea unei operaţiuni de neutralizare…

o oră ago

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat sub control judiciar de DNA și are interdicția de a-și exercita funcția

Directorul general Elcen, Claudiu Crețu, a fost plasat, marți seara, sub control judiciar de DNA…

o oră ago

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice

Australia va desfăşura o flotă de drone de atac subacvatice de mari dimensiuni "Ghost Shark",…

o oră ago

Qatar afirmă că va continua să joace rolul său de mediator în Gaza în ciuda atacului israelian

Qatarul va continua să medieze în războiul din Fâşia Gaza, în ciuda unui atac israelian…

o oră ago

Şeful Energiei din SUA critică ţinta de emisii ”net zero” până în 2050: ”Un dezastru colosal”

Secretarul american al Energiei, Chris Wright, a calificat obiectivul de atingere a neutralităţii climatice până…

o oră ago

O delegaţie a Congresului american vizitează China

O delegaţie a Congresului Statelor Unite urmează să viziteze China, pentru prima dată din 2019,…

o oră ago

This website uses cookies.

Read More