Burse/Investitii

BCR continuă finanțarea prin Bursă și listează a treia emisiune de obligațiuni din acest an, în valoare de 600 milioane de lei

Banca Comercială Română (BCR), unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, listează astăzi la Bursa de Valori București a treia emisiune de obligațiuni din acest an, în valoare de 600 milioane de lei. Valoarea totală a finanțărilor atrase de BCR în acest an, prin intermediul pieței de capital, se ridică la peste 2 miliarde de lei. Noua emisiune de obligațiuni se tranzacționează pe Piața Reglementată sub simbolul bursier BCR28B.

„Echipa BCR a marcat anul acesta mai multe premiere, listând în luna mai una dintre cele mai mare emisiuni de obligațiuni corporative din acest an, în valoare de un miliard de lei, și aducând recent la Bursă prima lor emisiune de obligațiuni verzi. Ne bucurăm că BCR încheie anul cu o nouă emisiune de obligațiuni la Bursă. Valoarea totală a finanțărilor atrase anul acesta de BCR demonstrează capacitatea pieței de capital de a susține planurile companiilor de dezvoltare și implicit de creștere a economiei românești. Așteptăm cu interes anul 2022 și implicit viitoarele demersuri BCR de finanțare prin intermediul pieței de capital”, a declarat Adrian Tănase, CEO Bursa de Valori București.

„Transformarea sustenabilă a economiei începe odată cu absorbția puternică de fonduri europene, cu trecerea spre economia verde, cu transformare digitală, prin coeziune socială și teritorială, prin susținerea mediului antreprenorial. Pentru toate acestea este nevoie de o piață de capital puternică. Ne bucurăm că Bursa de Valori București se dezvoltă și devine tot mai atractivă pentru investitorii strategici, cu viziune pe termen lung. Vom continua angajamentul nostru de a avea emisiuni de obligațiuni recurente, a declarat Sergiu Manea, CEO BCR.

BCR a emis și vândut către 35 obligatari un număr de 1.200 obligațiuni corporative cu o valoare nominală de 500.000 lei și cu scadența la 9 decembrie 2028. Rata dobânzii este fixă, de 5,98% p.a. BCR este la a cincea emisiune de obligațiuni listată la Bursă, prima ajungând deja la maturitate. Cea de-a doua emisiune de obligațiuni, în valoare de 600 milioane lei, se tranzacționează din decembrie 2019 sub simbolul bursier BCR26. În 2021, BCR a listat trei emisiuni de obligațiuni, dintre care una de obligațiuni verzi, BCR28, BCR28A și BCR28B. Valoarea totală a obligațiunilor BCR disponibile la tranzacționare este de 2,7 miliarde de lei.

Membră a Erste Group, BCR este unul dintre cele mai importante grupuri financiare din România, incluzând operaţiunile de bancă universală (retail, corporate & investment banking, trezorerie şi pieţe de capital), precum şi societăţile de profil de pe piaţa leasingului, pensiilor private si a băncilor de locuinţe.

Articole recente

Companiile mai au câteva zile să-şi seteze sistemele la noile cote de TVA, dar momentan lipsesc normele metodologice (analiză)

Companiile mai au câteva zile să-şi seteze sistemele la noile cote de TVA, de 11%…

27 de minute ago

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE PRIVIND VÂNZAREA BUNURILOR DEBITOAREI MIDA MOBLUX SRL – în faliment

PUBLICAȚIE DE VÂNZARE. Bastucescu Pârvu Insolvency SPRL, cu sediul ales în București, Str. Aviator Mircea…

2 ore ago

Rusia/Două grupuri de hackeri revendică un atac informatic asupra companiei aeriene ruse Aeroflot; Kremlinul se declară îngrijorat

Grupurile de hackeri Silent Crow şi Cyberpartisans BY, pro-ucrainene, au revendicat luni un atac asupra…

2 ore ago

Rusia consideră că acordul comercial UE-SUA dă o “lovitură foarte dură” industriei europene

Şeful diplomaţiei ruse, Serghei Lavrov, a estimat luni că acordul anunţat duminică între SUA şi…

2 ore ago

Compania aeriană rusă Aeroflot anulează zeci de zboruri după o pană informatică

Compania aeriană rusă Aeroflot şi-a anulat luni zeci de zboruri, după un incident pe care…

3 ore ago

This website uses cookies.

Read More