Politica

BEC precizează că urmează să se pronunţe cu privire la înregistrarea unei candidaturi în maxim 48 de ore de la depunere

Biroul Electoral Central (BEC) a precizat, sâmbătă, că urmează să se pronunţe cu privire la înregistrarea unei candidaturi la prezidenţiale în maxim 48 de ore de la depunere.

“Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2025 (BEC) aduce la cunoştinţă publicului faptul că urmează să se pronunţe cu privire la înregistrarea sau respingerea înregistrării unei candidaturi în termen de cel mult 48 de ore de la depunerea acesteia, conform prevederilor art. 29 alin. (2) din Legea nr. 370/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare”, se precizează într-un comunicat transmis AGERPRES.

Conform aceleiaşi surse, termenul se calculează potrivit prevederilor art. 69 alin. (11) din actul Legea nr. 370/2004, conform cărora “termenele pe ore prevăzute de prezenta lege încep să curgă de la ora 0,00 a zilei următoare”.

Articole recente

FlyLili îşi asumă plata restanţelor către stat şi aplică măsuri ferme pentru redresare şi continuitate

Compania aeriană FlyLili anunţă că, după un 2024 dificil, marcat de pierderi operaţionale generate de…

8 ore ago

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de pe Planetă

Larry Ellison l-a detronat pe Elon Musk din poziţia de cel mai bogat om de…

9 ore ago

Hidroserv va finaliza lucrările de retehnologizare a hidroagregatelor 1-4 şi instalaţiile generale ale centralei CHE Stejaru

Societatea de Servicii Hidroenergetice Hidroserv a câştigat contractul "Retehnologizare CHE Stejaru. Retehnologizare HA1,HA2,HA3,HA4 şi instalaţii…

9 ore ago

Austria pierde acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE privind gazele naturale şi energia nucleară

Austria a pierdut acţiunea în justiţie împotriva regulilor UE care clasifică gazele naturale şi energia…

11 ore ago

This website uses cookies.

Read More