Update articol:

BEC sesizează organele de urmărire penală pentru stabilirea autenticităţii listelor candidatului Sebastian-Constantin Popescu

Biroul Electoral Central pentru alegerea preşedintelui României a informat luni că a decis sesizarea organelor de urmărire penală în vederea stabilirii autenticităţii listelor de susţinători care au însoţit candidatura lui Sebastian-Constantin Popescu, propus de Partidul Noua Românie, conform Agerpres.

“Decizia a fost luată în urma analizării listelor depuse, remarcându-se faptul că în toate declaraţiile pe proprie răspundere prin care se atestă veridicitatea semnăturilor susţinătorilor, la ‘întocmitor’ figurează numele candidatului, iar o parte dintre aceste liste sunt întocmite într-o singură zi în mai multe localităţi aflate la distanţe considerabile una de cealaltă”, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, în conformitate cu considerentele nr. 11 – 13 ale Hotărârii Curţii Constituţionale nr. 4/2019, Biroul Electoral Central nu are competenţa legală de a stabili dacă o listă de susţinători a fost întocmită în fals. Conform considerentului nr. 13 al aceleiaşi hotărâri, “răsturnarea prezumţiei de veridicitate a acestor semnături se poate face numai prin constatarea falsului, în condiţiile prevăzute de lege”.

Astfel, având în vedere faptul că Biroul Electoral Central nu deţine competenţa desfiinţării unui înscris ca fiind fals, s-a dispus transmiterea documentelor către instituţiile abilitate.

BVB | Știri BVB

Digi Communications N.V. (DIGI) (28/07/2025)

Consiliul Concurentei aproba tranzactia Digi - Telekom Romania Mobile

TRANSILVANIA INVESTMENTS ALLIANCE S.A. (TRANSI) (28/07/2025)

Autorizarea reducerii capitalului social si a modificarii Actului Constitutiv

ONE UNITED PROPERTIES (ONE) (28/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 29.07.2025-27.08.2025

FARMACEUTICA REMEDIA SA (RMAH) (28/07/2025)

Perioada inchisa 29.07.2025-27.08.2025

FONDUL PROPRIETATEA (FP) (28/07/2025)

Proces de oferta publica de cumparare in cadrul programului de rascumparare