Update articol:

BEI îşi va dubla finanţarea în domeniul apărării

Ambroise Fayolle/ Sursa foto: eib.org

Banca Europeană de Investiţii (BEI) intenţionează să îşi dubleze în acest an finanţarea acordată apărării, în contextul ameninţării retragerii americanilor din umbrela de securitate pusă la punct sub egida NATO şi a sprijinului oferit Ucrainei, informează AFP, potrivit Agerpres.

“Se resimte nevoia să fim mai prezenţi în acest sector”, a afirmat joi vicepreşedintele BEI, Ambroise Fayolle, cu ocazia prezentării rezultatelor instituţiei financiare, subliniind că există voinţa în rândul statelor UE care sunt acţionari la BEI de face mai mult.

Europenii recunosc că este urgent să se înarmeze mai mult şi mai repede în contextul ameninţărilor preşedintelui Donald Trump de a retrage umbrela americană de securitate pus la punct sub egida NATO şi posibila retragerea americană a sprijinului oferit Ucrainei.

Anul trecut, proiecte în valoare de un miliard de euro în favoarea apărării au fost finanţate de BEI şi “vom dubla această cifră în 2025”, a anunţat Ambroise Fayolle.

Braţul financiar al UE nu este, pentru moment, autorizat în cadrul mandatului său să finanţeze activităţi din domeniul armamentului, în sens strict, precum muniţii sau rachete, în ideea de a-şi putea păstra ratingul excelent de care beneficiază şi care îi permite să se împrumute la dobânzi reduse.

Însă BEI intenţionează să relaxeze anumite proceduri: acolo unde nu putea finanţa decât proiecte având o utilizare civilă şi militară strictă, de acum încolo vrea să “extindă finanţarea proiectelor care pot avea un interes şi o utilizare atât civilă cât şi militară”, a detaliat Ambroise Fayolle, dând drept exemplu securitatea cibernetică sau domeniul spaţial.

“Suntem pregătiţi să mergem puţin mai departe, atât timp cât asta nu ameninţă condiţiile de finanţare pentru BEI”, a continuat Ambroise Fayolle.

BEI a acordat anul trecut o finanţare de 1,4 miliarde euro pentru proiecte din domeniul Inteligenţei Artificiale şi vrea să crească finanţarea pentru acest sector “atât în Franţa cât şi în alte părţi din Europa”, a spus joi Ambroise Fayolle, la câteva zile după un summit internaţional dedicat AI, care a avut loc la Paris.

Banca Europeană de Investiţii (BEI) este instituţia de creditare pe termen lung a Uniunii Europene deţinută de statele membre ale acesteia. Aceasta finanţează investiţii care contribuie la obiectivele de politică ale UE. Proiectele BEI consolidează competitivitatea, stimulează inovarea, promovează dezvoltarea durabilă, consolidează coeziunea socială şi teritorială şi sprijină o tranziţie corectă şi rapidă către neutralitatea climatică. 

BVB | Știri BVB

S.N. NUCLEARELECTRICA S.A. (SNN) (25/07/2025)

Convocare AGA O & E 03(04).09.2025

BITTNET SYSTEMS SA BUCURESTI (BNET) (25/07/2025)

Tranzactii management - art. 19 Reg. (UE) 596/2014

AROBS TRANSILVANIA SOFTWARE (AROBS) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 28.07.2025 - 27.08.2025

SIMTEL TEAM (SMTL) (25/07/2025)

Perioada inchisa de tranzactionare 27.07.2025 - 26.08.2025