Folosim cookie-uri pentru a analiza traficul și a îmbunătăți experiența ta.
RefuzChina a cerut vineri explicaţii Statelor Unite după ce submarinul nuclear american USS Connecticut a lovit un obiect neidentificat în timp ce naviga în apele din zona Indo-Pacifică, incident în urma căruia 11 membri ai echipajului submersibilului au fost răniţi, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
”China îşi exprimă grava preocupare cu privire la submarinul american care a lovit un obiect necunoscut în Marea Chinei de Est”, a declarat purtătorul de cuvânt al MAE chinez, Zhao Lijian, care a cerut Washingtonului ”detalii” cu privire la acest incident, să clarifice scopul prezenţei acelui submarin în respectiva zonă şi să precizeze dacă în urma coliziunii s-au produs scurgeri radioactive ori a fost afectat mediul marin.
Marea Chinei de Est este o zonă strategică cheie pentru rutele comerciale între estul Asiei şi Oceanul Indian şi de asemenea este bogată în petrol, gaze naturale şi resurse piscicole, fiind scena unor tensiuni recurente întrucât Beijingul revendică un control complet asupra acesteia şi a amplasat instalaţii militare pe mai multe insule din spaţiul maritim revendicat total sau parţial şi de Vietnam, Filipine, Malaezia, Brunei sau Taiwan.
Marina americană nu a precizat cu ce tip de obiect a intrat în coliziune submarinul, dar un funcţionar a declarat sub acoperirea anonimatului pentru publicaţia specializată Navy Times că topografia zonei nu indică existenţa vreunei mase de pământ în faţa submersibilului. Conform aceleiaşi surse, nici nu există indicii conform cărora coliziunea ar fi avut un ”caracter ostil” sau că submarinul a lovit o altă ambarcaţiune.
Oficialii americani și chinezi au început duminică la Madrid discuțiile privind relațiile comerciale tensionate, termenul…
Rusia a declarat duminică că a lansat o rachetă de croazieră hipersonică Zircon (Tsirkon) către…
Din dispoziţia ministrului afacerilor externe, ambasadorul Federaţiei Ruse la Bucureşti a fost convocat, sâmbătă, la…
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a reacţionat duminică la incidentul pătrunderii unei drone…
Alegerile din cel mai populat land german reprezintă primul test important la urne pentru Friedrich…
Miliardarul Elon Musk a cerut „dizolvarea parlamentului” şi „schimbarea guvernului” în Marea Britanie adresându-se sâmbătă…
This website uses cookies.
Read More